Buget mărit pentru plata subvențiilor
29.03.2022

Ce condiție obligatorie trebuie să îndeplinească fermierii pentru a primii banii din subvenții
Fermierii români vor beneficia de mai mulți bani pentru subvențiile APIA comparativ cu anul trecut, a declarat directorul general al APIA, Adrian Pintea, la Trinitas TV. Acesta i-a asigurat pe fermieri că își pot depune în continuare cererile unice de plată.
Conform acestuia, termenul final de plată este 30 iunie 2022, însă până acum peste 99% dintre fermieri au fost autorizați la plată. Excepții există pentru sprijinul cuplat în sectorul vegetal, care nu a fost încă plătit. ”Plafonul pentru sprijinul cuplat este undeva la 87 de milioane de euro. Aceștia urmează să fie plătiți imediat, începând cu data de 16 mai”, a afirmat șeful APIA. Sprijinul cuplat se acordă pentru culturi precum: soia, lucernă, leguminoase, cânepă, orez, sămânță pentru cartof, hamei, sfeclă de zahăr, tomate, castraveți sau cartofi pentru industrializare, legume cultivate în sere și solarii fructe pentru industrializare.
Ce fermieri trebuie să se prezinte personal la APIA
Directorul APIA a amintit însă că există și o anumită categorie de fermieri care trebuie să se prezinte personal la APIA pentru a depune cererea unică de plată. ”Sunt între 2.000 și 3.000 de fermieri, așa-numiții fermieri noi, adică cei care au pentru prima dată o suprafață de teren eligibilă sau animale și atunci trebuie să se deplaseze ei pe raza localității, dacă au centru local APIA, dacă suprafața este între 1 ha și 50 ha, în accepțiunea APIA fiind un fermier mic, se va deplasa la unul dintre centrele locale APIA la care este arondată localitatea sau, dacă suprafața este peste 50 ha, la sediul centrului județean APIA pentru depunerea cererii unice de plată", a adăugat Pintea. Șeful APIA a menționat și că anul acesta se va permite ca cererea unică să fie și semnată electronic.
Pentru a nu avea penalități, cererea unică de plată trebuie depusă la APIA până pe 16 mai 2022. Una dintre cele mai importante reguli pe care fermierii trebuie să le respecte pentru încasarea subvenției este cea de ecocondiționalitate. Conform acesteia, fermierilor le este interzis să ardă miriștile și resturile vegetale pe terenul arabil, precum și vegetația pășunilor permanente. Este însă permisă arderea crengilor rezultate în urma lucrărilor de tăiere din livezi sau a coardelor din plantația de viță de vie.