Bursa de cereale a afișat noile prețuri pentru grâu, rapiță și porumb

Schimbări de prețuri la bursă

Cerealele sunt din ce în ce mai bine cotate la bursele internaționale. Nici portul Constanța nu face excepție cu privire la creșterile de prețuri la cereale. Până ieri la prânz, beneficiarii de transporturi livrate direct în port plăteau 215 de euro la tona de grâu, iar pentru rapiță circa 452 de euro pe tonă. În cursul după-amiezei de ieri, prețul grâului a ajuns la 227 de euro pe tonă, iar cel de rapiță la 452 de euro pe tonă.

Schimbările de prețuri de pe piața europeană sunt influențate în mod direct de către bursa de la Paris, aceste modificări reflectându-se implicit și pe piața din România. Prețul grâului MATIF a depășit nivelul de 253 de euro pe tonă, de la 232 eur / t cât era în data de 18 iulie. Și prețul la porumbul MATIF a înregistrat o creștere, ajungând la aproximativ 250 de euro pe tonă livrată în termen de o lună, în timp ce, în urmă cu două zile, prețul era de 234 de euro la tonă.

Prețul grâului crește și în portul Constanța

Prețul grâului a înregistrat creșteri și în portul Constanța. În cursul zilei de ieri, grâul DAP a atins 227 de euro pe tonă, în condițiile în care prețul mediu afișat acum două zile era de 208 euro pe tonă.

De asemenea, prețul porumbului DAP Constanța a ajuns la 195 de euro pe tonă, de la 178.

Prețurile estimative DAP Portul Constanța (EUR/mt)

1Grâu DAP Constanța227.00
2Grâu furajer DAP Constanța219.00
3Porumb DAP Constanța195.00
4Orz DAP Constanța183.00
5Rapiță DAP Constanța452.00
6Floarea-soarelui DAP Constanța435 $/t/
7Șrot de soia DAP Constanța570 $/t 

Cerealele din Bulgaria, mai scumpe decât cele din România

Fermierii bulgari primesc un preț mai mare la tona de cereale decât cei din România. Prețul grâului DAP Varna/Burgas a atins ieri 231 de euro la tonă, rapița 465 de euro pe tonă și porumbul 205 euro la tonă.

Prețurile estimative DAP Varna/Burgas (EUR/mt)

1Grâu DAP Varna/Burgas231.00
2Grâu furajer DAP Varna/Burgas225.00
3Porumb DAP Varna/Burgas205.00
4Orz DAP Varna/Burgas187.00
5Rapiță DAP Varna/Burgas465.00
6Floarea-soarelui DAP Varna/Burgas399.00 

Conform agrointel.ro , principalul factor care determină creșterile de prețuri îl reprezintă dezechilibrul din piața de business. Odată cu 17 iulie, dată la care a expirat acordul pentru export de cereale din Ucraina la Marea Neagră, achizitorii s-au orientat spre siguranța livrării transporturilor. O alternativă pentru exportul de cereale ucrainene este portul Constanța.

În momentul de față, campania de recoltare a rapiței și a cerealelor păioase se apropie de final pentru agricultorii din România, așadar o estimare a evoluției prețurilor este mai greu de anticipat, având în vedere că o parte însemnată a producției locale va fi valorificată pe loc de către fermieri, iar dinspre Ucraina vor veni cantități mari de cereale din recolte actuale sau precedente.

Soluții digitale de la BASF

Aplicația AgAssist – asistentul digital din buzunarul tău

Descarcă aplicația

De acum poți primi noutățile BASF și pe WhatsApp

Te poți abona la informările noastre în 3 pași simpli. Știri, sfaturi, recomandări, rapid și ușor, direct pe WhatsApp.

Mai multe detalii

BASF AgSolutions Finder

Soluția digitală îți oferă sugestii de produse doar pe baza nevoilor tale, simplu, rapid și interactiv. Alege problemele cu care de confrunți în cultura ta și vei primi recomandările noastre de produse.

Vezi recomandările
Mergi sus