BASF Agricultural Solutions România
Agricultură

De ce vor încasa fermierii subvențiile abia după data de 8 aprilie

2 feb. 2016

Întârzierea nemulțumește majoritatea fermierilor. Mulți se văd în situația de a rămâne fără bani pentru înființarea culturilor

Ministrul agriculturii, Achim Irimescu, spune că a reluat procesul pentru plățile finale. Din păcate, fermierii români vor putea primi banii abia după data de 8 aprilie. Vestea a venit mai întâi de la directorul general adjunct al APIA, Nicolae Horumba.

Irimescu a confirmat informația la TVR 1. ”Fermierilor trebuia să li se spună mai devreme: stimați fermieri, nu vă dăm plăți în avans, dar începem la timp plățile finale. Declarația domnului Horumba vine după ultima analiză făcută cu APIA, care muncește foarte mult pentru a putea să transfere în soft datele necesare. Dacă am ajuns în această situație, greșeala este a noastră, în primul rând”, spune Irimescu, după ce s-a stabilit împreună cu dezvoltatorul softului că modulul de plăți finale nu are cum să fie gata de operare înainte de aprilie.

Ministrul Irimescu: ”Greșeala este în primul rând a noastră”

Fermierii sunt nemulțumiți, pentru că așteptau subvențiile pentru a-și putea plăti creditele si inputurile necesare lucrărilor agricole. ”E tardiv pentru culturile de toamnă și chiar pentru cele înființate în primăvară. Pe 8 aprilie deja încep însămânțările. Nu știu ce vor face fermierii mici și mijlocii, cei care aveau nevoie de aceste subvenții.”, a spus Emil Dumitru, președintele federației ProAgro, citat de Agro Inteligenta.

Liderii fermierilor acuză APIA pentru situația dificilă în care s-a ajuns. ”Sunt surprins că Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură, care știa de noua Politică Agricolă Comună încă din 2013, nu a reușit să implementeze noile module de plăți directe. E vina exclusiv a statului, fermierul e o victimă în această situație. Fermierii sunt obligați să plătească impozitul pe venit, deși încă nu le-au intrat în cont banii din subvenții. Data de 8 aprilie înseamnă că vor pierde reducerea de 10% a impozitului”, declară Dumitru.

Mergi sus