BASF Agricultural Solutions România
Agricultură

Contact

Fermierii ar putea pierde subvențiile din cauza cadastrului

4 iul. 2016

Anunțul a fost făcut de primul ministru

Premierul avertizează că agricultura românească ar putea ajunge la un blocaj din cauza subvențiilor. De data aceasta nu e vorba de întârzierile plăților pe care trebuie să le facă Agenția pentru Plăți și Intervenții pentru Agricultură. România ar putea pierde subvențiile de la Bruxelles dacă nu reușește în perioada următoare să finalizeze cadastrul pentru terenurile agricole.


”Un subiect la care eu țin foarte mult și unde cred că prin o mai bună cooperare între Guvern și dumneavoastră putem avansa mult în acest an și în următorii ani — este vorba de cadastru, și mă refer în primul rând la cadastrul agricol, la cadastrul în mediul rural. În agricultură pe de o parte vedeți că ajungem la un punct de blocaj atunci când nu avem cadastru, când anumite proiecte de investiții nu pot să decurgă normal, când nu putem avea o viziune de dezvoltare teritorială rurală atâta timp cât nu avem pusă în valoare această resursă, care este fondul funciar. Ca să nu mai vorbesc de faptul că în câțiva ani nu vom mai putea acorda subvențiile dacă n-avem acest cadastru, pentru că este o condiționalitate asumată de toate statele membre ale Uniunii Europene și deci trebuie să finalizăm și noi acest proces”, avertizează premierul Cioloș.


Primul ministru a cerut Agenției de Cadastru să îți folosească instrumentele disponibile deja pentru a face inventarul comunelor care vor o abordare integrată în ceea ce privește cadastrarea. ”Am aprobat modificarea legii cadastrului prin ordonanță de urgență, care va da Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară o serie de instrumente prin care va putea să vă sprijine acolo unde primarii de la nivelul comunelor vreți să aveți această abordare integrată să mergem până la capăt cu cadastrarea, să n-o facem doar pe bucăți, deci să ne asumăm ca 1-2 ani să finalizăm cadastrarea la nivelul unei comune.”


Pericolul, conform ministrului agriculturii, este ca agricultorii români să nu mai primească subvenții din 2020, în caz că România nu finalizează intabulările terenurilor agricole. ”Până acum avem circa 3,4 milioane de hectare pentru care s-a făcut cadastru. Eu, din punct de vedere agricol am aproximativ 13,4 milioane de hectare, arabil 9 milioane de hectare, să spunem. Problema este ca din 2020 nu voi mai putea aplica SAPS dacă nu am cadastru. Sunt în joc circa 1,9 miliarde de euro. Am solicitat ca în cadrul procesului de cadastrare să se prioritizeze extravilanul”, a declarat șeful MADR.

Mergi sus