Inflația și producția împing agricultura spre 80 miliarde lei

EDITORIAL: Afacerile din agricultură sunt așteptate să ajungă la 80 miliarde de lei în 2023, susținute de creșterea prețurilor și de avansul producției de cereale

Deseori, oamenii își pun întrebarea „cum ar fi fost dacă...?”, legat de anumite evenimente din viața lor, care ar fi putut avea un deznodământ mult mai bun într-un alt context sau în urma anumitor acțiuni întreprinse din timp. Tot așa ne putem pune întrebarea „cum ar fi arătat agricultura românească azi dacă am fi luat din timp măsurile care trebuie?”. Ca să ne facem o idee, ne putem uita la alte țări din Centrul Europei, unde productivitatea este și de două ori mai mare decât la noi. Astăzi, avem un sector agricol mult mai dezvoltat decât în urmă cu câțiva ani doar, dar nu trebuie să uităm că atunci eram foarte jos. În 2022, afacerile din agricultura românească s-au apropiat de 70 miliarde lei, iar în 2023 ar putea ajunge la 80 miliarde lei, potrivit unui studiu KeysFin.

Lipsa investițiilor în infrastructură nu poate opri creșterea

Valorile din studiul KeysFin sunt cu circa 50% mai mari decât erau acum 5-6 ani, un semn clar al evoluției. Putem spune că potențialul agriculturii românești este atât de mare, încât a crescut mult în ultimii ani, chiar și în lipsa unor investiții majore sau a unui plan național coerent și clar. Mai mult de atât, am evoluat în ciuda unei productivități scăzute, a unei fărâmițări masive a terenurilor agricole și a unui sistem de irigații foarte slab dezvoltat. Asta ca să enumerăm doar câteva dintre problemele cronice ale acestui sector agricol, despre care vorbim de peste 20 de ani deja. Cât de mult ne-am fi dezvoltat dacă am fi rezolvat aceste probleme? Mult mai mult, desigur. Dar nu vom afla asta niciodată.

Anul 2022, creștere nominală masivă

Cifra de afaceri a companiilor active în domeniul agriculturii a înregistrat a doua cea mai mare creştere nominală anuală din ultimii 10 ani, ajungând la 68 miliarde lei, un nivel maxim istoric, în 2022, potrivit studiului anual KeysFin "Evoluţia sectorului agricol din România". Analiştii văd o continuare a creşterii și pentru acest an, până în apropiere de pragul de 80 de miliarde de lei. Avansul are loc pe baza unor presiuni inflaţioniste care au rămas consistente, în ciuda scăderii ratei anuale a inflației în ultimele luni. În plus, este luată în calcul și o creștere a producţiei anuale de cereale cu 24%, fiind al treilea cel mai mare avans anual dintre statele membre prognozat de Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală din cadrul Comisiei Europene în acest an.

Afacerile cresc, problemele structurale rămân

Să nu ne iluzionăm, însă: deși sectorul crește, problemele rămân aceleași. Nevoia investiţiilor în infrastructură şi modernizare rămâne una majoră, dacă vrem să ajungem exportator net în acest sector. Procesarea produselor alimentare ar trebui să fie o prioritate, pentru a putea scoate maximum de profit din produsele noastre agricole. Dacă tot continuăm să exportăm grâu și să importăm pâine, vom rămâne veșnic în urma statelor mai dezvoltate din Europa, care au făcut ce trebuia acum mai mulți ani, iar astăzi culeg roadele.

Dinu Boboc este un jurnalist cu peste 17 ani de experiență. De-a lungul timpului, a semnat pentru publicații de renume, precum News.ro, Business Standard, TVRinfo.ro, Evenimentul Zilei și revista Capital. Ține permanent legătura cu fermieri, traderi și autorități pentru a avea mereu o imagine clară și obiectivă asupra sectorului agricol românesc.

Cumperi mai mult, plătești mai puțin cu BASF

Profită de promoția BASF la semințele de floarea-soarelui. Cumpără* și primești înapoi 250 de lei!

Află mai multe

Câmp Deschis

Află informații cu care câștigi teren! Un podcast cu, despre și pentru fermieri.

Ascultă acum!

De acum poți primi noutățile BASF și pe WhatsApp

Te poți abona la informările noastre în 3 pași simpli. Știri, sfaturi, recomandări, rapid și ușor, direct pe WhatsApp.

Mai multe detalii

Soluții digitale de la BASF

Aplicația AgAssist – asistentul digital din buzunarul tău

Descarcă aplicația

BASF AgSolutions Finder

Soluția digitală îți oferă sugestii de produse doar pe baza nevoilor tale, simplu, rapid și interactiv. Alege problemele cu care de confrunți în cultura ta și vei primi recomandările noastre de produse.

Vezi recomandările
Mergi sus