BASF Agricultural Solutions România
Agricultură

Ministrul Agriculturii a cerut ajutor european pentru fermieri. Comisia Europeană va activa în premieră una din măsurile PAC

15 mar. 2016

Comisia Europeană va acorda 15.000 de euro producătorilor de lapte și carne de porc, puternic afectați de criza din cele două sectoare

Comisia Europeană a anunțat că va adopta un pachet de măsuri excepționale pentru a sprijini producătorii din sectoarele laptelui și a cărnii de porc. Ministrul Agriculturii a cerut ajutor pentru fermierii din aceste sectoare la Consiliul European pentru Agricultură și Pescuit, de la Bruxelles.


”Sunt pregătit să utilizez toate instrumentele pe care legislația ni le pune la dispoziție, atât ca măsuri pe termen scurt, cât și pe termen lung, în interesul agricultorilor din Uniunea Europeană”, a declarat Phil Hogan, comisarul european pentru agricultură. Oficialii de la Bruxelles sunt pregătiți să ia toate măsurile necesare pentru a-i sprijini pe agricultorii care se confruntă cu criza din sectorul agricol, generată de prăbușirea prețurilor.


”România e asaltată de produse din Ungaria și Polonia”


Producătorii români sunt nevoiți să facă față asaltului produselor venite din Polonia și Ungaria. Din ce în ce mai mulți fermieri falimentează, iar situația din agricultura românească l-a făcut pe ministrul Irimescu să ceară măsuri excepționale pentru România, în cadrul reuniunii miniștrilor agriculturii din UE. ”Să nu uităm că România e asaltată de laptele din Ungaria și Polonia, sau de carnea de porc provenită din Vest. Nu e scopul Politicii Agricole Comune să se producă totul într-o singură țară, sau doar în câteva țări”, e nemulțumirea ministrului român.

”Cele două sectoare se confruntă cu mari dificultăți. Produsele din Uniunea Europeană ajung la preț de dumping în România. Astfel, prețul laptelui și al cărnii de porc au scăzut foarte mult. Au fost ferme care au cerut suspendarea măsurilor de bunăstare pentru sectorul cărnii de porc. Asta, pentru a se evita un eventual blocaj, generat de investiții suplimentare”, a spus ministrul.


Acesta spune că a cerut comisiei de la Bruxelles adoptarea unor măsuri specifice pentru a proteja fermierii din sectoarele laptelui și a cărnii de porc, în condițiile în care, de exemplu, România nu beneficiază de stocare privată a cărnii de porc sau de dublarea cantităților de lapte praf sau unt. ”Toate statele membre au fost de acord cu această abordare. Eu m-aș bucura să se adopte aceste măsuri, chiar dacă România nu e vizată direct de ele”, a fost explicația ministrului agriculturii românești.


Ajutorul de minimis va fi majorat la 15.000 de euro/fermier/an


Mai exact, Comisia Europeană va majora temporar ajutorul de stat pe care țările membre îl pot acorda fermierilor. Este vorba de o nouă variantă a ajutorului de minimis, cu diferența că cei 15.000 de euro acordați fiecărui fermier vor putea fi plătiți anual, în loc de o dată la 3 ani, fără a fi impus vreun plafon național pentru acest sprijin. Guvernele țărilor membre vor putea stabili schema prin care vor acorda acest sprijin. În același timp, comisia de la Bruxelles a decis și majorarea plafoanelor de intervenție pentru unt și lapte degresat la 100.000 de tone, respectiv 18.000 de tone.


E pentru prima dată când UE activează măsura 222

Comisia Europeană va activa pentru prima dată de la reforma PAC 2013 una dintre măsuri. Pentru o perioadă limitată, comisia va permite organizațiilor de producători și cooperativelor să stabilească acorduri voluntare referitoare la nivelul producției. Măsura apare în articolul 222 din Organizarea Pieței Comune și a fost gândită pentru a fi aplicată în caz de dezechilibru grav pe piața agroalimentară.


Pentru sprijinul fermierilor europeni afectați de embargoul impus de Rusia, UE a creat un pachet de sprijin de jumătate de miliard de euro, lansat odată cu proiectul pieței agricole operative. Primele concluzii despre eficacitatea acestui program vor fi făcute publice în toamnă. Suplimentar, comisarul european pentru agricultură, Phil Hogan, a anunțat că UE va lua treptat în considerare și noi scheme de ajutor, precum și alte măsuri cuprinse în pachetul de sprijin, precum acordarea unui buget de promovare de 110 milioane de euro pentru produsele europene, intensificarea eforturilor de negociere cu Rusia pentru ridicarea embargoului, o posibilă finanțare a exporturilor, precum și posibilitatea creării unor platforme de creditare prin Banca Europeană de Investiții.

Mergi sus