Ministrul Agriculturii propune mai multe măsuri pentru sprijinul fermierilor

Cum vrea Petre Daea să-i ajute pe fermierii afectați de secetă

După un tur de forță în 10 județe, ministrul agriculturii, Petre Daea, a prezentat planul de măsuri menite să mai salveze ce se poate din fața tăvălugului secetei pedologice extreme.

Prima măsură din pachetul de propuneri urmează să dea fermierilor posibilitatea de a interveni la fața locului, pentru a nu pierde producția pe unitatea de suprafață și pentru a putea curăța solele pentru următorul sezon agricol. ”Practic, ai o cultură de porumb care nu mai are șanse, plantele au murit, aceasta trebuie imediat recoltată și schimbată destinația spre furaje”, a spus Daea, conform Agrointel .

Cea de-a doua măsură anunțată de ministru vizează comunicarea imediată a situației create de seceta prelungită la Comisia Europeană și solicitarea de a primi subvențiile în avans într-un procent mai mare de 50%. În acest sens, Daea a adus în discuție și posibilitatea asigurării execuției lucrărilor în câmp prin urgentarea acordării subvenției la motorină, respectiv prin modificări ce vizează acciza pentru motorina folosită în agricultură.

Ultima măsură are în vedere facilitarea accesului la credite cu dobândă preferențială, pentru a-i ajuta pe fermierii afectați de seceta pedologică. Mai multe județe au fost afectate de secetă, dar cel mai afectat județ este Galați, unde fermierii au solicitat deja declararea stării de calamitate. Aici, culturile de grâu, orz, porumb, floarea-soarelui, rapiță și mazăre au fost deja afectate în proporție de 80-100% de lipsa precipitațiilor.

Fii un fermier informat!

Serviciile mele: gestionează rapid și ușor abonările (email sau SMS). Vei primi astfel informații personalizate din partea noastră și vei avea partea de conținut premium.

Abonează-te acum

Profită de ofertele speciale BASF

Descoperă ofertele speciale și pachetele tehnologice BASF.

Vezi promoțiile BASF
Mergi sus