MADR: Peste 350.000 de hectare afectate de secetă
19.08.2022

Vezi care sunt cele mai afectate culturi
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a publicat lista actualizată a județelor afectate de secetă. Suprafața totală afectată de lipsa precipitațiilor și a apei a crescut la 372.050 de hectare. Nu mai puțin de 33 de județe sunt afectate, iar acestea sunt doar județele care au făcut raportările până la această dată.
Cu o săptămână înainte, suprafața afectată era de 337.267 de hectare. Creșterea este de peste 10%, potrivit proceselor verbale de constatare a culturilor afectate. Cele mai afectate culturi au fost cele de grâu, porumb, rapiță triticale, orz, ovăz, și floarea-soarelui. Suprafețele afectate sunt:
- grâu, triticale: 200.978 ha
- orz, orzoaică, ovăz, secară: 30.774 ha
- rapiță: 31.019 ha
- porumb 63.248 ha
- soia 4.575 ha
- mazăre 868 ha
- floarea soarelui: 28.240 ha
- plante furajere 5.405 ha
- alte culturi: 6.790 ha.
Județele afectate sunt: Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Ilfov, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea şi Vrancea.
Conform ministrului agriculturii, producția de grâu din acest an este cu până la 18% mai mică față de cea de anul trecut. Situația este și mai gravă în județele Buzău, Vrancea și Galați. La momentul de față, comisii mixte sunt pe teren pentru culturile de primăvară, pentru a face bilanțul pagubelor. Fermierii mai pot depune până la 15 noiembrie înștiințări scrise la APIA pentru culturile înființate în acest an. Procesele verbale se întocmesc până la data de 30 noiembrie inclusiv, iar rapoartele de sinteză până la data de 15 decembrie.