BASF Agricultural Solutions România
Agricultură

Contact

Pomicultorii pot aplica pentru finanțări prin fonduri europene de 172 de milioane de euro

24 mai 2016

AFIR a deschis măsurile de finanțare pentru pomicultură și procesarea fructelor


AFIR a deschis săptămâna trecută sesiunea de primire a proiectelor pentru investiții prin PNDR. Pomicultorii și producătorii din domeniul pomicol au la dispoziție două submăsuri pentru care pot primi finanțări în valoare totală de peste 172 de milioane de euro. Sesiunea de depunere a proiectelor la AFIR este deschisă până la finalul lunii octombrie.


Proiectele pot fi depuse online, pe site-ul AFIR, pentru submăsurile: 4.1a (Sprijin pentru investiții în exploatații pomicole), 4.2 și 4.2a (Sprijin pentru investiții în procesarea produselor din sectorul pomicol) din Programul Național de Dezvoltare Rurală. Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a pus la dispoziția fermierilor care doresc să facă investiții în agricultură Ghidul Solicitantului. Cea mai noută versiune poate fi consultată pe site-ul afir.info, la secțiunea ”Investiții PNDR”.


Vezi cum poți folosi PNDR pentru investiții în exploatații agricole


„Deschiderea acestor sesiuni vine să completeze fondurile disponibile pentru investițiile în agricultură și dezvoltare rurală de anul acesta. În sesiunea de anul trecut, solicitarea de fonduri pentru cele trei Submăsuri a trecut de 95 milioane euro. Având în vedere simplificările implementate de AFIR, sunt convins că pe parcursul acestui an vom epuiza toate sumele alocate”, spune directorul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, Eugen Popescu.


Protejează-ți pomii fructiferi împotriva moniliozei


Cei care vor să acceseze sprijin nerambursabil trebuie să dețină o exploatație agricolă a cărei dimensiune economică să fie de minimum 8.000 SO (valoarea producției standard), să fie înregistrați la APIA, să facă o investiție eligibilă pentru una dintre submăsurile enumerate mai sus, să se asigure că indicatorii tehnico-economici din proiect sunt în limitele prevăzute, iar rezultatul din exploatare pentru anul precedent depunerii cererii să nu fie negativ (cu excepția exploatațiilor care au suferit calamități, a societăților înființate în anul depunerii, sau a celor care nu au avut venituri din activitatea de exploatare).


Cum poți înființa o livadă cu fonduri europene


Din păcate, nu toate veștile sunt bune astăzi pentru fermieri. Directorul APIA a declarat pentru Capital că ar putea exista întârzieri la plata subvențiilor pentru crescătorii de animale. ”Pe partea de zootehnie suntem în finalizare pe captarea datelor în sistem. Plățile vor începe pe 25 mai, dar este posibil să întârziem cu câteva zile. Un termen ar fi până la sfârșitul lunii mai”, a declarat șeful APIA. În momentul de față există aproape 192.000 de agricultori care așteaptă banii pentru ANT și sprijinul cuplat în zootehnie. 130.000 dintre ei au și cereri pentru vegetal.

Mergi sus