Producătorii de îngrășăminte din Europa vor ajutorul CE
13.10.2021

EDITORIAL Creșterea prețului gazelor naturale obligă mulți producători să reducă producția, cu consecințe serioase asupra agriculturii
Producătorii de îngrășăminte din Uniunea Europeană au lansat un apel către Comisia Europeană, prin care atrag atenția că trebuie luate măsuri urgent pentru a nu se ajunge la o situație care poate afecta serios întregul sector agricol din Europa. Creșterea accelerată a prețurile la gazele naturale îi obligă să reducă drastic producția, cu consecințe negative greu de estimat asupra întregii economii, nu doar asupra agriculturii.
Îngrășăminte mai puține și mai scumpe obligă fermierii să ia măsuri dure, care vor fi legate inclusiv de reducerea cantităților folosite și de transferul costurilor la consumator. Însă, dacă fermierii reduc îngrășămintele folosite, productivitatea și calitatea cerealelor vor avea de suferit, iar efectele nu vor deloc fi unele pozitive, la nivelul întregului continent. Dacă ținem cont și de apropierea iernii, anotimp care, în mod tradițional, pune presiune pe prețurile la energie, devine tot mai clar că este nevoie de o intervenție importantă, la nivel european, care să reducă riscurile apariției unor probleme majore în 2022.
Apel către Comisia Europeană
Organizația Fertilizers Europe reprezintă majoritatea producătorilor de îngrășăminte din Europa și este recunoscută ca fiind cea mai importantă organizație de profil, fiind o sursă de informații foarte importantă și dedicată industriei. La începutul lui octombrie, ei au dat un avertisment referitor la costurile foarte ridicate ale energiei, care afectează întreaga industrie, cu consecințe greu de estimat la nivelul întregului continent.
Ei au atras atenția că prețurile extrem de ridicate ale gazelor naturale în Europa fac ca producția de amoniac și de îngrășăminte să devină neprofitabilă, astfel că mai mulți producători au anunțat fie reduceri ale producției, fie închiderea anumitor unități pe perioade scurte de timp sau reducerea temporară a producției de amoniac și îngrășăminte.
Prelungirea situației, riscuri pentru întreaga piață agricolă europeană
Producătorii avertizează că, dacă actuala situație se prelungește, piața va deveni extrem de tensionată, în condițiile în care oferta de produse scade, iar prețurile cresc accelerat. O astfel de problemă ar putea afecta producția agricolă de anul viitor, în contextul în care fermierii, aflați sub presiunea costurilor tot mai mari, inclusiv cu carburanții (și prețul petrolului a crescut semnificativ), ar reduce mult cantitatea de îngrășăminte cumpărată și utilizată. Mai mult de atât, o parte importantă a industriei chimice, care utilizează intens gaze naturale, are probleme cu o creștere bruscă și neașteptată a costurilor.
Procesul de decarbonizare, pus în pericol
O altă problemă este procesul de decarbonizare din industria chimică, prin care jucătorii și-au asumat că vor respecta anumite ținte în următorii ani. Însă, această tranziție necesită investiții considerabile, care depind de producție și de generarea de venituri, iar situația actuală pune în pericol capacitatea industriei de a finanța aceste investiții viitoare. În acest context delicat, producătorii fac apel la Comisia Europeană și la autoritățile statelor membre să ia de urgență măsuri atât la nivelul industriei chimice, dar și în cazul pieței de energie, unde accelerarea prețurilor riscă să afecteze întreaga economie.
Industria alimentară, afectată
Reducerea producției în industria chimică afectează o serie largă de alte industrii, dar în special pe cea alimentară. Unii jucători produc şi dioxid de carbon alimentar, ca să dau doar un exemplu, iar probleme întâmpinate de aceștia se vor vedea cu siguranță, și în acest sector. Mai multe de atât, reducerea cantităților de îngrășăminte folosite de fermieri va afecta anul viitor, cel mai probabil, atât cantitatea, cât și calitatea producției agricole. Asta va însemna produse alimentare mai puține și mai slabe calitativ, dar la prețuri mai mari. O altă problemă care va trebui rezolvată în 2022, un an care se anunță de pe acum unul delicat pentru toată lumea.

Dinu Boboc este un jurnalist cu peste 15 ani de experiență. De-a lungul timpului, a semnat pentru publicații de renume, precum News.ro, Business Standard, TVRinfo.ro, Evenimentul Zilei și revista Capital. Ține permanent legătura cu fermieri, traderi și autorități pentru a avea mereu o imagine clară și obiectivă asupra sectorului agricol românesc.