BASF Agricultural Solutions România
Agricultură

Recoltele foarte bune din acest an, rodul investițiilor din anii precedenți și a ajutorului de sus

12 oct. 2017

Editorial: Care este singura soluție pentru ca agricultura românească să nu mai fie atât de dependentă de vreme?

Anul agricol 2017 este, după cele mai noi informații, unul dintre cei mai buni de după Revoluția din 1989. La grâu a fost înregistrată o producție de aproape 10 milioane de tone, potrivit primelor estimări date de autorități. Această performanță depășește recordul anterior, obținut în 1988, de 8,4 milioane tone, potrivit datelor Food and Agriculture Organization of the United Nations (FAO). La rapiță, recolta este de aproape 1,7 milioane de tone, iar la mazăre 300.000 de tone, potrivit primelor estimări date de autorități.

La nivel general, recolta din 2017 este mai bună chiar și decât cea obținută în anii ’80, ani care au reprezentat un vârf al producției în agricultura românească. Practic, România a avut nevoie de 27 de ani ca să revină la recoltele obținute în perioada comunistă. O evoluție extrem de lentă, fermierii reușind, în principal prin mijloace proprii, să refacă o parte din ceea ce s-a distrus imediat după 1989, când lipsa unei strategii clare la nivel național a avut consecințe dure asupra agriculturii în general. În plus, producția record a fost obținută în condițiile în care suprafețele arabile sunt mai mici astăzi, iar suprafețele arabile irigate reprezintă o foarte mică parte, circa 5%, din ceea ce exista în perioada comunistă.

Agricultura a rămas și ar putea rămâne mult timp dependentă de vreme și de subvenții

Rezultatele foarte bune au fost atât o consecință firească a subvențiilor date în ultimii ani de stat și a investițiilor făcute de către fermieri, cât și a ajutorului venit de sus - vremea. Și asta pentru că, deși fermierii au reușit să investească, în ultimii ani, în sisteme de irigații, tractoare, combine, erbicide, insecticide și tratamente pentru semințe, agricultura românească continuă să rămână, în bună parte, dependentă de vreme.

În aceste condiții, nivelul investițiilor este unul destul de lent, depinzând în mare parte de disponibilitățile financiare ale fermierilor. Principalul instrument al statului, în ultimii ani, a fost reprezentat de subvenții acordate de APIA sau AFIR, bani care au compensat parțial lipsuri cu care fermierii se luptă de mult timp.

Pentru acest an, Ministerul Agriculturii a alocat subvențiile în timp util. Astfel, până la finalul lunii martie, fermierii au primit aproape 2,7 miliarde de euro, iar autoritățile spun că băncile au devenit tot mai interesate să acorde finanțări. Începând cu 16 octombrie, potrivit autorităților, va începe plata în avans a subvențiilor agricole. Acest sprijin este acordat în condițiile în care, în ciuda unui an foarte bun, seceta a continuat să afecteze acest sector, în special în Câmpia de Vest. Autoritățile promit că cei afectați de secetă vor primi despăgubiri, iar avansul pentru subvenții va fi mai mare în zonele afectate.

Performanța din 2017 vine în completarea celei de anul trecut

Rezultatele foarte bune din acest an sunt o continuare a celor de anul trecut. În 2016, producția din agricultură a ajuns la 69,3 miliarde de lei, în creștere cu 2,5% față de 2015, producția vegetală s-a majorat cu 5,3%, iar producția animală a scăzut cu 2,4%, potrivit datelor transmise de Institutul Național de Statistică (INS).

Producția de grâu a crescut în 2016 cu 4% comparativ cu 2015, până la 8,3 milioane de tone, un nivel foarte ridicat pentru România. În plus, recolta de rapiță a crescut anul trecut cu aproape 38% față de anul anterior, până la 1,2 milioane de tone. Producția de porumb a crescut anul trecut cu 11,5% comparativ cu anul precedent, depășind 10 milioane de tone, chiar dacă suprafața cultivată s-a diminuat cu 4%, potrivit datelor INS.

Cât va mai continua acest trend? Aici este marea întrebare. Dacă anul viitor va fi secetă, producția va avea iar de suferit. Doar continuarea investițiilor după un plan național bine stabilit va duce la evoluții rapide în viitor. Pentru că doar o evoluție rapidă va ajuta România să ajungă din urmă celelalte țări din Uniunea Europeană, unde hazardul are un cuvânt mult mai mic de spus în aproape orice sector al economiei, dar mai ales în agricultură.

Dinu Boboc

Dinu Boboc este un jurnalist cu peste 14 ani de experiență. De-a lungul timpului, a semnat pentru publicații de renume, precum Business Standard, TVRinfo.ro, Evenimentul Zilei și revista Capital. În prezent, Dinu semnează articole pentru agenția News.ro. Ține permanent legătura cu fermieri, traderi și autorități pentru a avea mereu o imagine clară și obiectivă asupra sectorului agricol românesc.

Mergi sus