BASF Agricultural Solutions România
Agricultură

Contact

Scad cotațiile pentru rapiță și soia. Crește estimarea privind recolta de grâu pe 2017

6 apr. 2017

Care sunt prognozele pentru principalele culturi

Vești bune din Europa, privind recolta de grâu din acest an. Asociația Europeană a Traderilor de Produse Agricole a crescut prognoza pentru recolta din 2017 de grâu, obținută de UE. Astfel, conform Cocereal, aceasta ar urma să ajungă la 144,8 milioane de tone, cu aproape 10 milioane de tone mai mult față de 2016, conform Agrarticker.

Motivele pentru ajustarea pozitivă a prognozei sunt legate de stadiile bune în care se prezintă culturile de grâu din Franța și Germania. Totuși, estimările oficiale ale Comisie Europene sunt mai mici cu aproape 2 milioane de tone față de cele emise de Coceral, în timp ce prognoza francezilor de la Tallage indică atingerea unui nivel de 143,8 milioane de tone de grâu. Chiar și așa, producția francezilor va fi cu aproape 10 milioane de tone de grâu moale mai mare față de anul trecut.

Și recolta de rapiță se estimează că va fi mai mare față de 2016, cu aproape 427.000 de tone. Valoarea totală ar ajunge astfel la 21 de milioane de tone. Atât francezii de la Tallage, cât și Comisia Europeană au prognoze mai bune, de peste 61, respectiv 62,7 milioane de tone de rapiță.

Pentru cultura de orz din Uniunea Europeană, Coceral a emis o prognoză asemănătoare cu cea din 2016 – 59,6 milioane de tone, cu un raport favorabil culturii de vară. Comisia Europeană a emis o estimare mai mare, de 62,7 milioane de tone.

Scad cotațiile pe bursă la rapiță și soia

În schimb, pe bursele agricole, cotațiile sunt în scădere pentru rapiță și soia. Reducerea cotațiilor la soia vine drept reacție la prognoza ministerului agriculturii din Statele Unite. Specialiștii USDA estimează o suprafață cultivată cu soia de peste 36,2 milioane de hectare și peste 370 de milioane de tone. O altă cauză a scăderii cotațiilor la soia pe bursa de la Chicago e legată de inundațiile din Argentina, pentru care se prognozează o recoltă de 111 milioane de tone.

Cotațiile agricole au scăzut și la bursa Matif. Contractele pentru livrarea rapiței în luna mai s-au încheiat cu cotația de 393,25€/tonă. Prețurile sunt mai mici cu 2,25 €/tonă față de ziua anterioară publicării raportului emis de ministerul agriculturii din SUA. Și contractele cu livrare în luna august s-au tranzacționat la valori mai slabe de la o zi la alta, mai exact la cotația de 362,50 euro pentru noua recoltă de rapiță.

Mergi sus