BASF Agricultural Solutions România
Agricultură

Contact

Se strică vremea. Avertizări de cod galben și portocaliu de ploi și ninsori

19 apr. 2017

Care sunt județele afectate

Meteorologii au emis patru avertizări de vreme rea, dintre care două sunt de cod galben, respectiv portocaliu de ploi, vânt și ninsoare, valabile de miercuri seară până vineri, 21 aprilie. Codul galben va fi valabil miercuri, între orele 4:00 – 18:00. Vor fi precipitații în cea mai mare parte a zonei montane, precum și în zona de sud-vest a țării. La munte, precipitațiile vor fi sub formă de ninsori și se va depune strat de zăpadă. Vântul va bate în rafele ce pot depăși 55 km/h.

Codul portocaliu de vreme rea va intra în vigoare miercuri, între orele 9:00 – 18:00, în Carpații Meridionali și Munții Banatului, unde va ninge abundent și va fi viscol în zonele înalte. Aici, vântul va bate cu aproape 100 km/h, viscolind zăpada.

ANM a mai emis o avertizare meteo, care va intra în vigoare miercuri, la ora 18:00 și va fi valabilă până vineri dimineață. Va ploua în sud, centru și est, iar cantitățile de apă vor depăși 25 de litri pe metrul pătrat. La munte, precipitațiile vor fi sub formă de ninsoare și lapoviță, iar rafalele de vânt vor atinge 50-60 km/h.

Ultima alertă meteo emisă de ANM este valabilă de miercuri, de la ora 18:00, până vineri dimineață, la ora 6, pentru județele Neam, Suceava, Covasna, Buzău, Vâlcea, Sibiu și Argeș. .Va ninge abundent și viscolit la munte, în special în Carpații Meridionali și Orientali, unde se va depune strat de zăpadă, iar vântul va bate cu 80-90 km/h.


Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie a emis și prognoza valabilă până la data de 30 aprilie. În Muntenia, temperaturile din prima săptămână a intervalului vor avea medii de 8°C – 16°C. Vremea se va încălzi apoi treptat, cu medii care vor urca până la 21°C. Va ploua pe arii extinse până vineri, 21 aprilie.

Va fi foarte rece în Moldova, în special până vineri, cu temperaturi medii de 5-7°C. Temperaturile vor urca apoi în cea de-a doua săptămână, treptat, până la valori de 18-19°C. Pe 21-2 aprilie se vor înregistra valori nocturne negative. Va ploua aproape în fiecare zi în prima săptămână a intervalului de prognoză.

Și în Oltenia va fi mai rece în această săptămână, cu maxime de doar 9°C și minime care vor fi negative pe 22 aprilie. Vremea se va mai încălzi de sâmbătă încolo. În cea de-a doua săptămână, temperaturile diurne vor urca spre 21°C, iar cele nocturne la 7°C. Va ploua mult și în această regiune, în special în intervalul 17-21 aprilie.

În Transilvania, maximele vor atinge 5-12°C, iar cele minime -5°C – 3°C. Cel mai frig va fi în perioada 20-23 aprilie, când temperaturile vor scădea sub limita înghețului. În cea de-a doua săptămână, vremea se va apropia de normalul climatologic, cu temperaturi maxime de 14-18°C, dar și condiții de precipitații abundente, în special pe 19 și 27 aprilie.

Mergi sus