Seceta pedologică din 2022, apelul de trezire

EDITORIAL: 2022 este, din punct de vedere al deciziilor privind investițiile în irigații, probabil ultimul apel de trezire a unei țări care importă mai multe alimente decât exportă

”Un necaz nu vine niciodată singur” este o vorbă veche și cât se poate de valabilă. Circa jumătate din suprafața agricolă a Europei este acum afectată, în diferite grade, de secetă, în contextul unei inflații galopante, al unui război la granița Uniunii Europene și a unei crize energetice care complica mult iarna care se apropie cu pași repezi. În ceea ce privește seceta, România este, desigur, în topul țărilor celor mai lovite, iar 2022 este considerat unul dintre cei mai secetoși ani din ultimii 30. 28 de județe din România sunt afectate, iar Dunărea este la unul dintre cele mai scăzute niveluri din ultimii ani.

Sistemele de irigații? Vorbim despre ele de peste 30 de ani, dar încă nu prea le vedem. Seceta pedologică afectează deja suprafețe întinse din România, poate ar trebui să începem să facem ceva în acest sens. În contextul cele mai mari inflații din ultimii 20 de ani, a unui conflict la granițele țării și a unei cereri crescute de cereale la nivel global, stăm și ne uităm cum scade producția de cereale în a doua jumătate a acestui an.

Jumătate din UE, lovită de secetă

Seceta afectează aproape jumătate din suprafața Uniunii Europene, inclusiv a Marii Britanii, potrivit datelor Centrului Comun de Cercetare al Uniunii Europene. Aceasta afectează atât cantitatea, dar și calitatea culturilor. Cu alte cuvinte, vom avea recolte nu doar mai puține, dar și mai slabe calitativ.

Având în vedere că prețurile alimentelor sunt pe trend ascendent, iar războiul din Ucraina afectează oferta la nivel global, este clar că inflația va continua să fie pe trend ascendent și anul viitor. Mai ales că lipsa apei la nivel continental va afecta mai multe sectoare ale economiei, cum ar fi producția de energie. Desigur, alături de Italia, Franța și Spania, din topul țărilor cele mai afectate nu putea lipsi România. Ceea ce este îngrijorător este că nici prognoza pentru luna august nu arată mai bine, astfel că abia din septembrie putem spera la o îmbunătățire a situației la nivel european.

În România, peste 230.000 de hectare afectate

În România, situația se deteriorează de la o lună la alta, iar prognoza privind recolta de porumb se înrăutățește rapid. Suprafața afectată a crescut la peste 231.000 hectare în 28 de județe, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Cea mai mare suprafață, peste 132.000 ha, este cultivată cu grâu şi triticale, urmată de suprafețele cultivate cu rapiță - 24.201 ha - și porumb - 33.917 ha.

Situația este mai complicată de atât, iar unii specialiști vorbesc de fapt despre o secetă prelungită în ultimii ani, pe măsură ce nivelul precipitațiilor a scăzut treptat. Cu alte cuvinte, stăm și ne uităm cum lipsa sistemelor de irigații ne afectează agricultura într-un context deja foarte delicat pentru economia românească.

Deficitul comercial, în creștere

România este o țară care importă mai multe produse alimentare decât exportă, iar această diferență crește în aproape fiecare an. De exemplu, în primele 5 luni, importurile de alimente și animale vii au fost de 3,92 miliarde euro, pe când exporturile de 3,2 miliarde euro, potrivit datelor INS. Acesta este rezultatul nu doar al unei producții agricole sub potențial, dar și a unei industrii alimentare subdezvoltate. O strategie națională de dezvoltare a sistemelor de irigații ar trebui completată de una care să vizeze dezvoltarea acestei industrii. Scopul final ar fi ca, măcar la acest capitol să avem excedent comercial.

La nivelul altor produse, cum ar fi cele chimice sau mărfurile manufacturate, situația este departe de a ajunge la echilibru. Deficitul comercial alimentează deficitul de cont curent, ceea ce obligă statul să se împrumute tot mai mult și pune presiune pe deprecierea monedei naționale. În plus, o economie atât de dependentă de importuri este mai fragilă în fața șocurilor externe și mai vulnerabilă în fața presiunilor inflaționiste. Cu alte cuvinte, trebuie să ne organizăm mai bine pe plan intern, altfel nu vom putea să devenim o economie mai competitivă și mai rezistentă pe plan extern. Dar, mai întâi, poate ar fi bine să facem și niște sisteme de irigații care se lasă așteptate de peste 30 de ani, nu?

Dinu Boboc este un jurnalist cu peste 16 ani de experiență. De-a lungul timpului, a semnat pentru publicații de renume, precum News.ro, Business Standard, TVRinfo.ro, Evenimentul Zilei și revista Capital. Ține permanent legătura cu fermieri, traderi și autorități pentru a avea mereu o imagine clară și obiectivă asupra sectorului agricol românesc.

Fii un fermier informat!

Serviciile mele: gestionează rapid și ușor abonările (email sau SMS). Vei primi astfel informații personalizate din partea noastră și vei avea partea de conținut premium.

Abonează-te acum

BASF AgSolutions Finder

Soluția digitală îți oferă sugestii de produse doar pe baza nevoilor tale, simplu, rapid și interactiv. Alege problemele cu care de confrunți în cultura ta și vei primi recomandările noastre de produse.

Vezi recomandările
Mergi sus