BASF Agricultural Solutions România
Agricultură

Contact

Subvenții APIA: Interes mare din partea fermierilor

27 mar. 2018

Până când se mai pot depune cererile pentru subvenție

Fermierii nu mai așteaptă finalul termenului de depunere și au luat cu asalt agențiile APIA locale și județene chiar de la începutul perioadei de depunere a cererii unice pentru subvenție. Numai luni, 26 aprilie, funcționarii APIA au primit aproape 19.000 de cereri unice, conform declarației directorului general al APIA, Adrian Pintea.

Tot de luni, APIA a început și programul de depunere a cererilor pentru crescătorii de animale. Pentru aceștia, campania se termină la 15 mai 2018. Până acum, peste 291.000 de fermieri au depus cererea unică pentru subvenție, iar aproape 90% dintre ei au și fost la centrele APIA, dând curs invitațiilor primite. Suprafețele pentru care s-au depus cereri unice pentru subvenții se ridică la peste 741.000 de hectare deja.

Fermierii mari, cu suprafețe de peste 10 ha, vor putea depune cererea pentru subvenție APIA peste trei săptămâni. ”Acum se depun cererile pentru fermierii care au între 1 și 10 hectare. Și începând de astăzi, așa cum am anunțat și anterior, primim cererile și pentru zootehnie mai exact Ajutorul Național Tranzitoriu pentru schema decuplată de producție, sector lapte – ANTZ 7 și Ajutorul Național Tranzitoriu pentru schema decuplată de producție, sector carne – ANTZ 8, fie că fermierii au doar bovine sau cuplat cu vegetal. După data de 15 aprilie avem programat să primim și cererile pentru fermierii care lucrează peste 10 hectare”, a declarat directorul APIA, Adrian Pintea, în cadrul conferinței ”Dezvoltarea zonelor rurale prin intermediul PAC”, organizată de EurActiv România.

Fermierii mari vor putea depune cererea unică după 15 aprilie

Termenul limită de 15 aprilie este bătut în cuie, conform declarațiilor ministrului agriculturii. Fermierii care își vor depune cererile după acest termen pot pierde 1% pe zi din totalul subvenției. Tocmai de aceea, APIA a emis mai multe recomandări pentru fermieri. ”Înainte de a veni la APIA, vă recomandăm să verificați în Registrul Agricol situația terenului pe care îl utilizați, la primăria unde îl aveți înregistrat. Înainte de a semna, verificați încă o dată Cererea Unică de Plată sector vegetal și zootehnic! Dacă aveți animale în exploatație, asigurați-vă că datele aferente acestora sunt actualizate în Registrul Național al Exploatațiilor (RNE) (medic veterinar concesionar / asociație / propriile evidențe, dacă sunteți utilizator SNIIA)”, este mesajul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Fermierii care au dificultăți în completarea cererii unice, pot merge la oficiile județene sau locale APIA și pot afla de la funcționarii Agenției care sunt condițiile de acordare a plăților directe pentru sectoarele vegetal, respectiv zootehnic, care sunt condițiile de acordare a ANT-urilor, precum și a plăților pentru măsurile compensatorii de dezvoltare rurală. De asemenea, funcționarii APIA le pot indica fermierilor, ce documente sunt necesare, care sunt normele de condiționalitate, care este modalitatea corectă de completare pentru Cererea Unică de Plată 2018 și cum să își identifice corect terenurile agricole prin intermediul aplicației IPA Online.

Ministrul Agriculturii: ”99% dintre fermieri au primit deja subvenția pentru Campania 2017”

Ministrul Agriculturii are însă și vești bune pentru agricultorii români. Potrivit acestuia, doar 12.000 de fermieri români mai trebuie să primească subvențiile aferente anului trecut. Până la momentul de față, 2,5 miliarde de euro au ajuns deja în conturile a peste 850.000 de fermieri. Mai mult, șeful Ministerului Agriculturii este încrezător că depunerea cererilor unice până la data de 15 mai 2018 ”le dă posibilitatea fermierilor să decidă cum e mai bine să facă, astfel încât să dispară presiunea privind costurile asupra fermelor”, conform Agroinfo.

Acces mai ușor la fondurile europene pentru fermieri

Veștile bune pentru agricultori nu se opresc însă aici. Recent, șeful Agenției de Finanțare a Investițiilor Rurale, Adrian Chesnoiu, a declarat că accesul la fondurile europene pentru fermieri a fost debirocratizat, datorită noului sistem IT, care a adus totodată și economii semnificative pentru autorități. ”Sunt convins că o mare parte din succesul MADR în ceea ce privește rata de absorbție se datorează și acestei utilizări a ultimelor tehnologii informatice. Am reușit să oferim servicii superioare beneficiarilor noștri și să debirocratizăm procesul de obținere a fondurilor europene pe care le gestionăm. Folosirea tehnologiilor de ultimă oră a permis obținerea unor economii importante la bugetul de stat, estimate până în prezent ca depășind suma de 300.000 de euro”, a declarat directorul general al AFIR.

Mergi sus