Subvențiile pentru 2028-2034 se decid acum: ce cer fermierii de la viitoarea PAC
18.06.2026
Conform informațiilor furnizate de north_east Agro TV , următorii doi ani, 2026 și 2027, vor fi decisivi pentru agricultura românească: la nivel european se pregătește noua Politică Agricolă Comună (PAC) pentru perioada 2028-2034, iar nivelul viitoarelor subvenții depinde de cât de devreme își stabilește România prioritățile. Fermierii avertizează că viitorul Plan Național Strategic (PNS) trebuie construit prin consultări reale cu sectorul, astfel încât sprijinul pentru ferme să rămână la un nivel viabil.
Tema a fost dezbătută în emisiunea „Agricultura la Raport”, realizată de Ovidiu Ghinea la AGRO TV, alături de Dan Hurduc, președintele Clubului Fermierilor Români, Florian Ciolacu, directorul executiv al organizației, și north_east Alin Luculeasa , fermier din județul Vaslui.
Un PNS construit împreună cu fermierii
Una dintre întrebările centrale a fost cum va adapta România viitoarea PAC la nevoile reale ale fermierilor. Alin Luculeasa susține că noul PNS nu poate fi scris la birou, ci împreună cu formele asociative și cu profesioniștii din agricultură.
„Ne place sau nu ne place, PAC-ul acesta trebuie gândit, redactat și mers cu el mai departe. Noi trebuie să ne aliniem la el și să îl adaptăm în forma cea mai bună pentru noi, prin PNS. Clar va fi nevoie să o facem alături de formele asociative și să cerem părerea profesioniștilor din domeniul agriculturii”, a spus fermierul vasluian.
Finanțarea, problema care nu poate fi ocolită
Discuția despre viitoarele subvenții se leagă direct de accesul la bani. După mai mulți ani grei, multe ferme au strâns datorii, iar capitalul de lucru rămâne greu de obținut.
„Să nu uităm de principala problemă, cea a finanțării. Probabil va fi nevoie să redirecționăm o parte din bugetul PAC către garanții pentru finanțare pe viitor. Dacă nu vom avea bani să acoperim găurile din anii trecuți, nu vom putea continua agricultura de niciun fel”, a precizat Luculeasa.
Sprijinul pentru tinerii fermieri, sub semnul întrebării
Un alt punct sensibil este viitorul sprijinului destinat tinerilor fermieri. Din discuții reiese temerea că acesta ar putea fi modificat în noua arhitectură a subvențiilor, fie prin reducerea sumelor, fie prin schimbarea condițiilor de accesare.
„Se pare că sunt tot felul de ecouri cum că nu vom mai sprijini la fel de necondiționat tinerii fermieri în agricultură. Subvențiile pentru tinerii fermieri vor scădea sau vor îmbrăca alte forme și s-ar putea să fie mai greu să beneficiem de acești bani”, a explicat Luculeasa.
Clima, criteriul care nu mai poate fi ignorat
Reprezentanții Clubului Fermierilor Români au atras atenția că viitorul PNS trebuie să țină cont și de schimbările climatice, care lovesc tot mai puternic producția. Seceta, grindina și fenomenele extreme cer măsuri adaptate noilor realități din teren.
„Suntem la momentele de decizie. 2026-2027. Se structurează Politica Agricolă pentru 2028-2034. Aici ar trebui echipele tehnice din Ministerul Agriculturii să facă consultări reale”, a transmis Dan Hurduc, președintele Clubului Fermierilor Români.