Cum va fi vremea până pe 15 noiembrie

Vezi unde spun meteorologii că va mai ploua

Meteorologii au emis prognoza pentru următoarele 4 săptămâni, valabilă până la data de 15 noiembrie. Potrivit ANM, valorile termice vor varia, astfel că la începutul intervalului vor fi mai coborâte decât cele normale. Temperaturile vor deveni apoi mai ridicate decât cele normale perioadei de început de noiembrie. Ploile vor fi deficitare în cea mai mare parte a țării.

Săptămâna aceasta, temperaturile vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice pentru acest interval, în jumătatea vestică a țării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă. Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în zonele montane.

În săptămâna 25 octombrie – 1 noiembrie, temperaturile vor fi normale în toate regiunile. Va ploua puțin în regiunile extracarpatice și local excedentar în cele nord-vestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

În prima săptămână din noiembrie va fi ușor mai cald decât normalul intervalului în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sudice și la munte, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.

În ultima săptămână de prognoză, în intervalul 8-15 noiembrie, valorile termice vor fi ușor peste cele specifice pentru această săptămână, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi în general deficitare în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, se mai arată în informarea ANM.

De acum poți primi noutățile BASF și pe WhatsApp

Te poți abona la informările noastre în 3 pași simpli. Știri, sfaturi, recomandări, rapid și ușor, direct pe WhatsApp.

Mai multe detalii

Produsele BASF

Descoperă gama de produse adaptate nevoilor tale

Listă produse

Echipa vânzări BASF din zona ta

Ai întrebări despre produsele noastre?

Contactează-ne acum

Fii un fermier informat!

Serviciile mele: gestionează rapid și ușor abonările (email sau SMS). Vei primi astfel informații personalizate din partea noastră și vei avea partea de conținut premium.

Abonează-te acum
Mergi sus