Gestionarea apei în agricultură: între provocările secetei și soluțiile sustenabile
28.10.2025
Într-un context agricol marcat de secetă și investiții tot mai costisitoare, apa a devenit una dintre cele mai strategice resurse ale fermierilor români.
Despre gestionarea eficientă a apei, adaptarea practicilor agricole la noile realități climatice și utilizarea sustenabilă a acestei resurse a vorbit în cel mai recent episod al podcastului „Câmp Deschis”, găzduit de Petronela Cotea Mihai, domnul ing. Vasile Lungu, fondatorul Fermei Hermeziu din zona Prutului.
O viziune integrată asupra agriculturii
Înființată la începutul anilor 2000, ferma condusă de Vasile Lungu s-a dezvoltat treptat de la 20 ha de livadă și 10-11 ha de vie pentru struguri de masă, până la un complex agricol modern, cu peste 2.000 ha de teren irigate și 150 ha de vie pentru vin. Crama Hermeziu, situată pe pământurile unde altădată se nășteau ideile familiei Negruzzi, a devenit un reper regional, combinând agricultura performantă cu agroturismul și educația agricolă pentru tineri.
Cum se gestionează corect apa
„Apa este factorul care ne securizează investiția. Fără apă, o cultură de câmp în care ai investit 6.000 de lei pe hectar poate fi compromisă în câteva săptămâni de secetă”, subliniază fermierul.
Textura solului, structura și rotația culturilor trebuie gândite împreună, pentru a menține echilibrul dintre sol, aer și apă.
Aproape 90% din suprafața exploatată a Fermei Hermeziu este irigată, în principal cu apă din Prut. Sistemele moderne de picurare subterană, amplasate la 35–40 cm adâncime, reduc pierderile de apă cu până la 98% și permit aplicarea de îngrășăminte prin ferti-irigare. Totodată, fermierul atrage atenția asupra calității apei: „Apa trebuie să aibă o temperatură apropiată de cea a mediului. Dacă este prea rece, plantele suferă un șoc termic. De aceea, irigarea trebuie făcută dimineața sau seara, nu în plină arșiță.”
Provocări legislative și soluții sistemice
România are nevoie de o strategie integrată între Ministerul Agriculturii și Ministerul Mediului, care să prevadă construirea de baraje în amonte și amenajări de acumulare în zonele de deal și munte.
„Dacă am reuși să ducem apa gravitațional către câmpie, am economisi energie și am asigura stabilitate în producție. E o investiție care ar schimba radical agricultura românească”, afirmă Vasile Lungu.
Agricultura responsabilă: între ecologie și performanță
Ferma Hermeziu folosește pesticide și îngrășăminte în cantități mult sub media europeană, în jur de 700 g/ha față de 9-10 kg în Vest, ceea ce face ca produsele să aibă o calitate aproape ecologică. În plus, perdelele forestiere de protecție ajută la reducerea evaporației și la crearea unui microclimat favorabil culturilor, deși pot ridica provocări tehnice pentru sistemele de irigații cu pivoți.
Cunoaște solul, respectă apa
Experiența lui Vasile Lungu arată că tehnologia, tradiția și respectul pentru natură pot coexista. Într-o perioadă în care agricultura românească caută soluții pentru reziliență, exemplul său demonstrează că investițiile inteligente, bazate pe cunoaștere și adaptare locală, pot transforma o fermă într-un model de sustenabilitate.
Episodul complet al discuției cu ing. Vasile Lungu poate fi ascultat pe north_east YouTube (format video) și north_east Buzzsprout (format audio), în cadrul podcastului „Câmp Deschis”, susținut de BASF Agricultural Solutions România.