Totul despre Chenopodium album - spanac sălbatic/ lobodă sălbatică/ căpriță: descriere, recunoaștere, prevenție, combatere

Află cum poate fi această buruiană recunoscută încă de la germinare și care sunt cele mai eficiente metode de combatere

Cunoscut cel mai adesea sub denumirile populare de spanac salbatic sau lobodă sălbatică, Chenopodium album este o plantă invazivă care produce pierderi importante în cultură. Recunoașterea ei rapidă și aplicarea de tratamente eficiente împotriva sa sunt esențiale pentru limitarea pagubelor.

Descrierea speciei

Spanacul sălbatic este o buruiană dicotiledonată anuală, cu semințe, care germinează primăvara târziu, într-un interval de timp scurt odată ce vremea s-a încălzit. Înălțimea plantei adulte variază între 12 cm și 1,5 m. Tulpina este verde-albăstruie, ramificată și striată, cu pete caracteristice, roșii sau violet.

Frunzele sunt simple, verzi la exterior și albe-făinos pe partea inferioară. Ele sunt subțiri și au un pețiol lung. Baza lor este romboidală, cu lobi laterali și adânc triunghiulare. Florile mici sunt dispuse într-o inflorescență piramidală, iar semințele negre au un luciu caracteristic. Semințele, în număr de 3000 - 20.000 pentru fiecare plantă, germinează oricând în timpul anului.

Distribuție

Chenopodium album este cea mai reprezentativă specie a grupului Chenopodium. Manualele de agricultură o descriu ca fiind o buruiană cosmopolită, cu o distribuție geografică atât de mare încât originile sale rămân necunoscute: Asia, America de Nord, America de Sud, Europa, Africa de Sud, Australia.

Spanacul sălbatic este considerat o buruiană comună, care afectează 40 de culturi în 47 de țări, fiind frecvent întâlnit în culturile de cereale, porumb, sfeclă de zahăr și cartof. În zonele cu climă temperată este considerat a fi una dintre cele mai periculoase 6 buruieni, afectând recoltele indiferent de anotimp.

Recunoaștere în stadiul de cotiledoane

Pentru o combatere rapidă în cultură este esențială recunoașterea timpurie a buruienii, lucru relativ simplu datorită cotiledoanelor lungi, ovale și pedicelate. Culoarea cu tentă albăstruie a tulpinii și petele de pe ea permit identificarea fără urmă de dubiu.

Culturi afectate

Printre speciile cele mai afectate de spanacul sălbatic se numără floarea-soarelui, soia și porumbul.

Chenopodium album și cultura de floarea-soarelui

C. album determină pierderi în cultură prin efectul competitiv pentru lumină și nutrienți, pierderile putând ajunge până la jumătate din recoltă. Contaminarea recoltelor cu semințe contribuie la continuarea răspândirii buruienii și scade calitatea și valoarea producției.

Fiind o specie foarte adaptabilă, spanacul sălbatic reprezintă un motiv de îngrijorare legat de dezvoltarea rezistenței la erbicide; tratamentele eficiente, aplicate la momentul potrivit, îl pot ajuta pe fermier să se simtă mai în siguranță.

C. album este și gazda unor alte specii patogene, care pot agrava pierderile. Este vorba despre fungi, virusuri și insecte care alterează și mai mult producția și calitatea recoltei.

Spanacul sălbatic și cultura de soia

Impactul C. album în câmp a fost studiat în multe proiecte de cercetare și s-a observat că la o densitate de 1,6 plante/m liniar de soia, pierderile medii sunt de 15% în ceea ce privește producția de boabe. Un alt studiu a evidențiat pierderi de până la 35% într-un câmp de soia contaminat cu un amestec obișnuit de buruieni, printre care prevalent a fost spanacul sălbatic. Din păcate, spanacul sălbatic are și un efect alelopatic asupra culturii de soia, reziduurile plantei putând determina pierderi de până la 15-30% în câmp.

Spanacul sălbatic și cultura de porumb

Efectul spanacului sălbatic asupra culturii de porumb a fost studiat în condiții controlate și în câmp. În cazul în care spanacul sălbatic și porumbul sunt lăsate să concureze direct, pierderile depășesc 59% din producție. Efectul de inhibare al spanacului sălbatic este evident și în cultura de porumb, unde resturile vegetale determină o scădere de 15-30% a producției.

Combaterea Chenopodium album

Luând în calcul informațiile legate de impactul pe care îl are spanacul sălbatic asupra culturilor, devine evident de ce combaterea sa reprezintă o prioritate pentru fermieri.

Combaterea C. album în cultura de floarea-soarelui

Utilizarea unui produs formulat pentru a ține cont de particularitățile de dezvoltare ale plantei de cultură vizate este ideală pentru a obține cele mai bune rezultate.

Pulsar® Plus este o formulă specială pe bază de imazamox, ai cărei coformulanți îmbunătățesc retenția, absorbția și penetrarea substanței active. Inovațiile pe care le propune Pulsar® Plus îmbunătățesc aderența produsului, ceea ce îi sporește eficiența împotriva mai multor specii de buruieni mono și dicotiledonate, mai ales în cazul Chenopodium album unde frunzele prin caracteristicile sale retin destul de greu solutiile de erbicidare.

Adaptat condițiilor locale de cultură, Pulsar® Plus este recomandat hibrizilor de floarea-soarelui de tip Clearfield® Plus, un sistem de producție de nouă generație care produce culturi de floarea-soarelui cu toleranță ridicată la stres.

Utilizarea Pulsar® Plus în sistemul de producție Clearfield® Plus presupune o serie de avantaje:

  • Control postemergent îmbunătățit al buruienilor mono și dicotiledonate;
  • Spectru larg de combatere a buruienilor, în condiții variate;
  • Flexibilitate mai mare a momentului de aplicare a erbicidului;
  • Control de lungă durată al buruienilor;
  • Aplicare în doză unică.

După tratamentul cu Pulsar® Plus, substanța activă are efect remanent la nivelul solului și este preluată de buruienile în curs de răsărire, dar previne și germinarea unui nou val de buruieni sensibile. Plantele mor la 7-14 zile de la aplicare, substanța activă fiind preluată la nivelul zonelor de creștere și blocând sinteza de aminoacizi esențiali.

Pulsar® Plus se aplică postemergent, un singur tratament pe perioada de vegetație, în faza de 2-8 frunze ale culturii de floarea-soarelui. Doza omologată este de 1,2 - 2,0 l/ha.

Combaterea C. album în cultura de soia

Pulsar® 40 este un erbicid pe bază de imazamox, un compus din grupa imidazolinonelor, preluat în plantă în special prin frunze, dar care e absorbit și prin rădăcini, activitatea sa reziduală la nivelul solului prevenind, de asemenea, apariția unui nou val de buruieni.

Produsul se aplică în postemergența timpurie, în doză de 0,75 - 1,0 l/ha, în funcție de gradul de infestare. Ideal, se utilizează în faza de 2-4 frunze la buruienile dicotiledonate anuale precum Chenopodium , respectiv 1-3 frunze până la înfrățire la monocotiledonatele anuale.

Utilizarea Pulsar® 40 presupune o serie de avantaje importante:

  • Este ușor de aplicat și are spectru larg de acțiune;
  • Are activitate reziduală la nivelul solului, astfel încât este suficientă o aplicare unică;
  • Nu ridică probleme față de rotația culturii, cu condiția respectării intervalului de pauză după aplicare.

Combaterea C. album în cultura de porumb

Pachetul Rekord® Max propune fermierilor un spectru larg de combatere a buruienilor monocotiledonate și dicotiledonate anuale și perene, fiind compus din 3 produse:

  • 2 kg erbicid Callam®;
  • 3,5 l erbicid Samson® Extra 6 OD;
  • 5 l adjuvant Dash® HC.

Callam® are o acțiune bazată pe efectul sinergic al tritosulfuronului și dicamba. Tritosulfuronul este o substanță din familia sulfonilureicelor care se absoarbe în principal prin frunze. Acțiunea sa este sistemică, oprind creșterea și diviziunea celulară a buruienilor.

Dicamba este un acid benzoic care acționează ca regulator de creștere, potențând efectul tritosulfuronului.

Samson® Extra 6 OD este un erbicid din grupa sulfonilureicelor cu acțiune sistemică, ce beneficiază de un spectru larg de combatere. Substanța activă este nicosulfuronul, care se absoarbe repede în plante și blochează diviziunea celulară, inhibând dezvoltarea buruienilor în 7-14 zile. Aplicarea se face în stadiul de 2 - 6 frunze ale porumbului, în condiții de umiditate adecvată și la temperaturi de 4 - 25 grade Celsius.

Mod de aplicare a pachetului Rekord® MAX

Rekord® MAX se aplică în postemergență, în stadiul de 4 - 6 frunze ale culturii de porumb. Utilizarea sa presupune o serie de avantaje importante, apreciate de către fermieri:

  • Eficiență maximă împotriva buruienilor;
  • Un spectru larg de combatere cu o singură aplicare;
  • Acțiune sigură datorită celor 3 substanțe cu acțiune sistemică;
  • Selectivitate excelentă a celor 3 substanțe față de cultura de porumb.

Alte specii de Chenopodium care pot fi întâlnite în culturile agricole

C. album nu este singura specie a genului Chenopodium care poate invada culturile, determinând pierderi importante.

Chenopodium hybridum este cunoscută, popular, cu denumirea de talpa-gâștei. Este o plantă erbacee perenă, care poate atinge înălțimea de 150 cm, cu tulpină și ramuri păroase și cu 4 muchii. Frunzele sunt opuse, cele de la bază fiind palmate, cu 5 lobi adânci, cele de la mijloc având 3 crestături, iar cele superioare fiind alungite și distanțate. Florile sunt plasate la subsuoara frunzelor, grupate, de culoare roz, cu inflorescențe mici care înconjoară tulpina.

Chenopodium polyspermum este o plantă cu tulpină glabră de 10-60 cm înălțime și foarte ramificată. Ramurile din partea inferioară a tulpinii sunt mai lungi, iar frunzele întregi se remarcă datorită pețiolilor. Specia este mezofilă, moderat termofilă și cu o largă toleranță față de pH-ul solului. Preferă solurile aluvionare și revene, dar nu este tocmai pretențioasă din acest punct de vedere. Având o înălțime mai mică decât celelalte specii din gen , manifestă o concurență ceva mai scăzută față de plantele de cultură, dar rămâne o mare consumatoare de nutrienți, ceea ce impune combaterea ei, alături de restul speciilor.

BASF AgSolutions Finder

Soluția digitală îți oferă sugestii de produse doar pe baza nevoilor tale, simplu, rapid și interactiv. Alege problemele cu care de confrunți în cultura ta și vei primi recomandările noastre de produse.

Vezi recomandările

Fii un fermier informat!

Serviciile mele: gestionează rapid și ușor abonările (email sau SMS). Vei primi astfel informații personalizate din partea noastră și vei avea partea de conținut premium.

Abonează-te acum

Soluții digitale de la BASF

Aplicația AgAssist – asistentul digital din buzunarul tău

Descarcă aplicația

De acum poți primi noutățile BASF și pe WhatsApp

Te poți abona la informările noastre în 3 pași simpli. Știri, sfaturi, recomandări, rapid și ușor, direct pe WhatsApp.

Mai multe detalii

Profită de ofertele speciale BASF

Descoperă ofertele speciale și pachetele tehnologice BASF.

Vezi promoțiile BASF

Produsele BASF

Descoperă gama de produse adaptate nevoilor tale

Listă produse
Mergi sus