Fertilizarea porumbului: cât, când și cum? Ghid practic pentru dozare și aplicare eficientă

Principii fundamentale ale fertilizării porumbului

Unul dintre factorii tehnologici esențiali în realizarea unei producții ridicate și stabile la porumb îl constituie fertilizarea porumbului. Aceasta trebuie adaptată nevoilor fiziologice ale culturii, în funcție de etapa de vegetație și de capacitatea solului de a furniza nutrienți. Porumbul este o plantă mare consumatoare de azot, fosfor și potasiu, necesitând o nutriție echilibrată și susținută pe tot parcursul ciclului de dezvoltare.

Azotul determină creșterea vegetativă și sinteza proteinelor, iar fosforul este indispensabil în dezvoltarea sistemului radicular, în timp ce potasiul susține rezistența la stres și calitatea boabelor. Aplicarea acestor nutrienți trebuie să țină cont de rezultatele analizei solului, tipul hibridului cultivat și nivelul de producție vizat.

Fertilizarea porumbului la semănat reprezintă o practică agronomică deosebit de importantă pentru asigurarea unui start rapid și viguros al plantelor. În această etapă, se recomandă utilizarea îngrășămintelor complexe cu fosfor, element cu mobilitate redusă în sol, dar cu rol determinant în dezvoltarea rădăcinilor și în intensificarea procesului de fotosinteză.

Fertilizarea contribuie la creșterea densității plantelor răsărite, omogenitatea culturii și vigurozitatea primară, fiind cu atât mai eficient în primăveri reci sau pe soluri slab aprovizionate. Aplicarea corectă a îngrășămintelor la semănat poate determina sporuri de producție semnificative, în special în condiții limitative, fiind un pilon de bază al unei tehnologii moderne de cultivare.

Cum determinăm tipul de îngrășământ potrivit și doza optimă de fertilizare a porumbului?

Alegerea tipului de îngrășământ se face în funcție de aprovizionarea solului cu elemente nutritive, determinată prin analize de laborator, dar și în funcție de cerințele fiziologice ale plantei. În cazul culturii porumbului , îngrășămintele complexe NPK sunt frecvent utilizate pentru fertilizarea de bază, iar compoziția acestora este exprimată în procente de substanță activă: primul număr indică azotul (N), al doilea fosforul (P₂O₅), iar al treilea potasiul (K₂O).

De exemplu, un îngrășământ 18:46:0 conține 18% azot, 46% fosfor și nu conține potasiu; este potrivit în soluri cu deficit de fosfor. În schimb, formularea de tip 20:20:0 conține 20% azot și 20% fosfor, fără potasiu, fiind recomandată în soluri echilibrate, unde fosforul și azotul trebuie administrate în proporții egale. Acolo unde nivelul de potasiu este insuficient, se pot utiliza formule complet echilibrate, precum 15:15:15, sau se adaugă separat îngrășăminte potasice.

Determinarea dozei optime depinde de mai mulți factori: nivelul de fertilitate al solului, producția vizată, dar și potențialul hibridului cultivat. Hibrizii moderni, cu dinamică mare de creștere, valorifică mai bine dozele ridicate, dar trebuie evitat excesul, mai ales pe soluri ușoare sau în condiții de secetă. Pentru azot, este recomandată aplicarea fracționată: o parte la pregătirea patului germinativ și restul în vegetație, în fazele de consum intens.

Monitorizarea culturii prin observarea simptomelor de carență (cloroză, nanism, stagnare în dezvoltare) și prin analize de țesut poate ajuta la ajustarea intervențiilor. Astfel, fertilizarea porumbului trebuie gândită ca un proces dinamic, care combină analiza solului, nevoile plantei și adaptarea în timp real.

Schema de fertilizare a porumbului

Fertilizarea culturii de porumb se planifică în funcție de analiza solului și de cerințele nutriționale ale plantei. În solurile slab aprovizionate cu fosfor, se recomandă îngrășăminte complexe, precum 8:30:0 sau 18:46:0, aplicate localizat în apropierea seminței, dar nu în contact direct cu aceasta. Această practică sprijină dezvoltarea rădăcinilor și o răsărire uniformă. Schema de fertilizare a porumbului trebuie adaptată în funcție de aprovizionarea solului, iar îngrășămintele fosfatice se aplică integral la pregătirea patului germinativ sau odată cu semănatul.

Tehnologia fertilizării porumbului ține cont și de caracteristicile genetice ale hibridului. De exemplu, hibrizii semitardivi sau tardivi pot atinge producții ridicate atunci când nutriția este susținută pe întreaga perioadă de vegetație. Aceștia răspund bine la fertilizările aplicate în etape avansate, cum ar fi alungirea tulpinii sau înflorirea. Astfel, maturitatea porumbului influențează direct strategia de aplicare a nutrienților și permite o valorificare mai eficientă a resurselor fertilizante.

Importanța utilizării inhibitorilor de urează

În contextul agriculturii moderne, pierderile de azot reprezintă o problemă majoră atât pentru eficiența economică, cât și pentru mediu. Ureea este cel mai utilizat îngrășământ pe bază de azot la nivel global, însă după aplicare, azotul din uree este predispus la pierderi prin volatilizare. În contact cu apa, ureea este rapid transformată de enzimele de urează în amoniac, care poate fi pierdut în atmosferă în funcție de temperatură, umiditate și condițiile solului. Pentru a preveni pierderile, se utilizează inhibitori de urează.

Rolul inhibitorilor de urează în reducerea pierderilor de azot și protejarea mediului

În condiții neprielnice, pierderile de amoniac pot varia între 2% și 80% din cantitatea de azot aplicată. Pierderile de nitrați pot ajunge până la 25%, iar de protoxid de azot până la 3%. Pentru a reduce aceste pierderi, fermierii pot utiliza inhibitori de urează , care blochează activitatea enzimei responsabile de descompunerea rapidă a ureei. Astfel, azotul rămâne disponibil mai mult timp în sol, ceea ce duce la o absorbție mai eficientă de către plante și o scădere semnificativă a impactului negativ asupra mediului.

Aplicarea ureei la porumb fără protecție poate avea un randament scăzut, în funcție de modul de administrare. În lipsa unui inhibitor, doar 50% din azotul aplicat poate fi utilizat efectiv de plante, restul fiind pierdut. Aceste pierderi contribuie nu doar la scăderea randamentului culturilor, ci și la fenomene precum acidifierea solului, reducerea biodiversității și eutrofizarea apelor.

Limus^® Care: cum optimizăm utilizarea azotului pentru creșterea randamentului?

Limus^® Care - inhibitor de urează, dezvoltat de BASF, conține două substanțe active: NBPT și NPPT. Această combinație permite blocarea unui spectru mai larg de enzime de urează din sol, ceea ce îi oferă o eficiență superioară față de produsele standard. Utilizarea produsului poate reduce pierderile de amoniac cu până la 95%. Formularea sa permite aplicarea flexibilă și amestecul cu îngrășămintele pe bază de uree, oferind o soluție adaptabilă diferitelor condiții din teren.

Produsul are un impact redus asupra plantelor și mediului. Este compatibil cu tehnologii moderne de nutriție și poate fi integrat în strategii durabile de fertilizare a porumbului, contribuind atât la creșterea randamentului, cât și la reducerea pierderilor economice și de resurse.

Momentele ideale de aplicare a fertilizărilor

Pentru obținerea unor producții ridicate, fertilizarea trebuie corelată cu stadiile de dezvoltare ale porumbului. Aplicarea azotului este recomandată în două etape: o parte la pregătirea patului germinativ, iar restul în faza de 6 - 8 frunze, pentru a susține creșterea vegetativă intensă. Fosforul și potasiul, mai puțin mobili în sol, trebuie aplicați integral înainte de semănat sau o parte localizat, odată cu semănatul, pentru a fi disponibili în primele faze de vegetație. Administrarea fracționată a azotului reduce pierderile și îmbunătățește eficiența.

Alegerea momentului optim ține cont nu doar de cerințele plantei, ci și de condițiile climatice și de tipul de sol. Pe soluri cu risc de levigare, fracționarea dozelor este cu atât mai importantă. Aplicarea necontrolată sau în afara ferestrelor optime poate favoriza apariția unor boli la porumb, în special în condiții de umiditate excesivă, când excesul de azot stimulează țesuturi fragile și susceptibile. O planificare precisă permite valorificarea completă a elementelor nutritive și un start vegetativ robust.

Studiu de caz: Impactul raportului C/N asupra schemei de fertilizare

Raportul C/N este esențial în stabilirea schemelor de fertilizare. În funcție de acesta, știi exact ce îngrășăminte este mai bine să folosești. Rezultatele studiului științific provin dintr-o experiență începută în anul 2000 de prof. dr. Dumitru Ilie Săndoiu, a fost analizat raportul C/N în anul 2011 (după 11 ani de testare în câmp a variantelor experimentale) de inginerul dr. Liviu Dincă.

Motivul este că în urma lucrărilor anuale, desfășurate din 2000 și până în 2011, la solul studiat s-a creat o microfaună. Pentru a fi semnificative, probele de sol au fost recoltate şi analizate după recoltatul porumbului.

Inginerul Dincă a folosit mai multe metode: arat la 15 sau 25 cm, cizel la 30 cm, respectiv disc la 10 cm. Totodată, loturile experimentale au fost fertilizate cu 10 t/ha de gunoi de grajd, 5 tone/ha paie și N50 și două doze de îngrășământ pe bază de azot și fosfor (N100P70, respectiv N150P70). Pentru testare, a fost folosit și un lot martor, nefertilizat.

Concluziile studiului sunt cel puțin interesante:

• Dacă folosești arătura la 15 cm și constați că raportul Carbon/Azot este mai mare de 9,86, este nevoie să intervii cu o formă de azot amidic, care să descompună resturile vegetale.
• Este nevoie de o intervenție cu azot amidic și în cazul arăturii la 25 cm, unde raportul este mai mare de 9,37, sau în cazul folosirii cizelului la 30 cm, dacă raportul C/N este mai mare de 9,89.

În urma cercetării, s-a stabilit că aplicarea a 10 tone/ha de gunoi de grajd duce la creșterea raportului C/N, rezultând mai multă materie organică nehumificată. În această situație, nu este recomandată folosirea cizelului, ci arătura. Aceasta se poate folosi cu succes și pentru încorporarea paielor. Mai mult, fermierii care folosesc îngrășământ N100P70 sau N150P70 trebuie să aplice și materie organică în timp. Resturile vegetale trebuie lăsate pe sol, pentru a preveni sărăcirea acestuia în materie organică şi ar trebui să aplice 8-10 kg azot substanță activă la o tonă de resturi vegetale.

Este bine de reținut că la aplicarea gunoiului de grajd a paielor (5 tone/ha). suplimentate cu N50, metoda recomandată este arătura la 25 de centimetri. Totodată, din cauza acidității preluvosolului roșcat (pH scăzut), nu se recomandă lucrările de discuire la 10 cm adâncime odată cu aplicarea de N100, respectiv N150. Se poate folosi cizelul, sau se poate ara la 15 sau 20 cm. Recomandările cercetătorilor se aplică doar pentru acest tip de sol.

Totuși, repartiția preluvosolului roșcat pe teritoriul României este destul de diversă, chiar și în afara zonei de sud. Pentru celelalte tipuri de sol, fermierii pot afla experimental cele mai bune scheme de fertilizare sau lucrări.