Competitivitatea și stabilitatea – repere strategice pentru dezvoltarea agriculturii românești

Ca răspuns, Uniunea Europeană a mobilizat un fond de urgență de 540 milioane de euro pentru fermieri, sumă ce poate fi suplimentată din fonduri naționale, până la un cuantum de peste 1,5 miliarde de euro.

România beneficiază de 29,98 milioane de euro din acest fond și de încă 14,8 milioane de euro pentru pierderile cauzate de fenomene climatice extreme, ceea ce înseamnă un total de peste 44 milioane de euro disponibile.

Termenul pentru plata sprijinului este 28 februarie 2027, iar votul final asupra regulamentului este programat pentru 17 iulie 2026. Sunt resurse importante, dar ele rămân, în esență, măsuri de compensare. „Dacă nu avem un cadru economic și legislativ coerent, nu putem avea nici finanțatori pe măsură. Agricultura nu poate funcționa doar pe intervenții punctuale. Avem nevoie de o abordare economică reală, care să transforme fermierul într-un antreprenor. Dacă am avea un pact național pentru agricultură, am putea construi finanțări integrate pe termen lung și am avea o direcție clară. Nu am mai schimba prioritățile la fiecare câțiva ani”, a subliniat Dan Hurduc.

Un alt punct esențial este modul în care funcționează lanțul agroalimentar. Lipsa de integrare și distribuția inegală a valorii limitează competitivitatea fermierilor. „Cine procesează în România de mâine? Avem peste 10.000 de companii în sectorul agroalimentar, dar sub 1% procesează 40% din total. Cooperativele acoperă doar 4% din producție, în timp ce în vestul Europei depășesc 50%. Noi avem resursele, dar ne lipsesc direcția și capacitatea de a lucra împreună”, a evidențiat fermierul Florin Stegariu, fondator Crama Strunga-Iași și membru în Consiliul Director al Clubului Fermierilor Români.

Aceste dezechilibre se traduc direct în pierdere de valoare pentru fermieri. „Nu putem vorbi despre competitivitate reală dacă presiunea rămâne doar pe producătorii primari. Riscurile și beneficiile trebuie distribuite pe întreg lanțul agroalimentar”, a completat Dan Hurduc.

Dincolo de analiză, câteva direcții practice par a se contura tot mai clar pentru fermieri și pentru sector, în ansamblu.

În primul rând, asocierea nu mai este o opțiune, ci o necesitate economico-socială. Cooperativele pot crește puterea de negociere, pot reduce costurile și pot facilita accesul la piață și la finanțare. Diferența față de vestul Europei arată că aici există un potențial major nevalorificat.

În al doilea rând, integrarea pe lanțul valoric, inclusiv prin investiții în procesare, a devenit esențială. În absența procesării, o parte semnificativă a valorii adăugate generate în cadrul exploatațiilor agricole este transferată în afara fermei. Dezvoltarea unor produse finite și a unor branduri locale poate stabiliza veniturile și contribuie la reducerea dependenței exclusive de fluctuațiile pieței produselor primare.

În al treilea rând, gestionarea riscurilor trebuie să devină parte din strategia fiecărei ferme. Instrumente precum asigurările agricole, diversificarea culturilor, tehnologiile moderne sau investițiile în irigații nu mai sunt opționale, ci necesare într-un climat tot mai imprevizibil.

În același timp, contextul european aduce provocări suplimentare. România, ca stat de frontieră al Uniunii Europene, este expusă concurenței externe și are nevoie de condiții echitabile în cadrul politicilor agricole. Fără o armonizare reală a regulilor, competitivitatea fermierilor români poate fi afectată. De ani de zile, fermierii, specialiștii și organizațiile profesionale spun aceleași lucruri: avem nevoie de stabilitate, de integrare și de o direcție clară. Întrebarea nu mai este ce trebuie făcut, ci cât de repede se va face.

În lipsa unei viitoare orientări strategice consecvente, caracterizată prin politici coerente și măsuri cu efecte pe termen lung, agricultura românească riscă să rămână vulnerabilă și dependentă de intervenții conjuncturale, așa cum semnalează reprezentanții sectorului agricol. În schimb, consolidarea unui parteneriat autentic între actorii implicați poate crea premisele unei agriculturi românești competitive și stabile, capabile să își valorifice în mod eficient potențialul de dezvoltare.

Concluziv, putem spune că agricultura românească dispune de resursele, experiența și instrumentele necesare pentru a-și consolida competitivitatea și stabilitatea. Valorificarea acestui potențial depinde însă de consecvența politicilor publice, de continuitatea investițiilor și de cooperarea dintre actorii sectorului. În ultimă instanță, viitorul agriculturii românești nu va fi determinat de lipsa soluțiilor, ci de capacitatea de a le aplica în mod coerent, consecvent și pe termen lung.