Ghid: cultivarea florilor în câmp și în seră
18.03.2026
Floricultura este un domeniu cu mare potențial. Iată care sunt sfaturile pe care orice floricultor pasionat le-ar da unui entuziast!
Țara lalelelor, Olanda, și-a câștigat renumele de-a lungul anilor, iar astăzi deține o parte importantă din exporturile europene de flori. Tradiția horticolă, infrastructura modernă și sortimentul divers au transformat producția floricolă într-un sector bine dezvoltat.
În România, interesul pentru cultivarea florilor crește constant. Floricultorii folosesc material săditor autohton sau adus din alte regiuni și trimit pe piață flori tăiate, flori la ghiveci și răsaduri pentru înfrumusețarea caselor și grădinilor, pentru amenajarea parcurilor sau a zonelor verzi publice. În aceeași categorie intră bulbii, rizomii și semințele destinate extinderii suprafețelor cultivate.
Producția floricolă include numeroase specii decorative și aromatice. Lăcrămioarele, gălbenelele, bujorii, nalbele, busuiocul și crăițele intră frecvent în compoziția produselor farmaceutice. Crinul, stânjenelul, dalia, levănțica și tuberoza contribuie la obținerea parfumurilor și a preparatelor cosmetice. Alegerea speciilor depinde de cerințele biologice și de condițiile de mediu. În câmp, plantele valorifică lumina naturală și solul bine pregătit. În seră, mediul poate fi controlat prin temperatură, umiditate și aerisire/ventilație. Metodele de lucru diferă în funcție de specie, de calendarul de plantare și de tipul materialului de plantare.
Sortimentul floricol este vast. Fiecare specie are cerințe proprii legate de sol, lumină, temperatură și apă. Un floricultor aflat la început poate selecta plantele și lucrările tehnologice prezentate mai jos ca punct de plecare pentru organizarea culturilor și pentru alegerea sistemului de producție.
CUPRINS:
Tipuri de flori cultivate frecvent în România
Sectorul floricol reunește numeroase specii decorative, aromatice și ornamentale. Sortimentul include plante anuale, bienale și perene, cultivate pentru flori tăiate, material de plantare sau amenajări peisagistice. În România există interes constant pentru cultivarea florilor, datorită cererii ridicate din piețe, parcuri, grădini private și spații urbane.
Alegerea speciilor depinde de originea plantelor, durata ciclului biologic și modul de producție. Unele specii cresc direct în câmp, unde valorifică lumina naturală și solul bine pregătit. Altele se dezvoltă mai bine în sere sau solarii, unde temperatura, umiditatea și aerisirea pot fi menținute în limite controlate.
Criterii de clasificare a plantelor floricole
Plantele floricole pot fi încadrate în mai multe categorii pe baza unor caracteristici biologice și horticole care influențează dezvoltarea plantelor și modul de organizare a culturilor. Trei criterii principale de clasificare sunt:
- Durata ciclului biologic: Plantele floricole se împart în trei grupe principale: anuale, bienale și perene. Speciile anuale își finalizează ciclul de viață într-un singur sezon de vegetație. Speciile bienale formează organele vegetative în primul an și înfloresc în al doilea an. Plantele perene trăiesc mai mulți ani și produc flori în mod repetat după intrarea în faza de maturitate.
| Grupa | Caracteristici | Exemple |
|---|---|---|
| Anuale | Parcurg toate etapele de dezvoltare într-un singur sezon. Răsar, cresc, înfloresc și formează semințe în același an. | petunia, crăițe, floarea-soarelui ornamentală, condurași, albăstrele, gura-leului |
| Bienale | În primul an se dezvoltă vegetativ. În al doilea an înfloresc și produc semințe. | panseluțe, nu-mă-uita, garofița turcească, nalbă de grădină |
| Perene | Trăiesc mai mulți ani. După maturizare, înfloresc repetat în sezoanele următoare. | bujor, iris, lavandă, crin, margarete, echinacea, hemerocallis, trandafir |
- Locul de origine: Originea geografică influențează cerințele față de temperatură, lumină și umiditate. Unele plante provin din zone temperate și se adaptează ușor la condițiile climatice din România. Alte specii au origine subtropicală sau tropicală și necesită spații protejate pentru dezvoltare normală.
- Modalitatea de cultivare și sensibilitatea la factorii de mediu: Unele flori cresc direct în câmp, unde sunt expuse variațiilor de temperatură și precipitații. Alte specii au nevoie de sere sau solarii, unde mediul poate fi controlat prin încălzire, ventilare și reglarea umidității. Alegerea sistemului de producție depinde de cerințele biologice ale fiecărei plante și de perioada dorită pentru înflorire.
Flori cultivate în câmp
Cele mai frecvente specii din această categorie sunt plantele anuale, bienale și perene originare din zona temperată, adaptate condițiilor climatice locale și cultivate frecvent în spații deschise. Tot în câmp se întâlnesc și specii provenite din regiuni subtropicale, care pot valorifica sezonul cald și perioadele lungi de lumină. În aceste situații, plantarea florilor se realizează după stabilizarea temperaturilor și după pregătirea corespunzătoare a terenului. Printre aceste soiuri se numără următoarele:
Bujorul (Fam. Ranunculaceae)
Bujorul este o floare apreciată încă din vechime pentru proprietățile curative care i-au fost atribuite de-a lungul timpului. Planta apare frecvent în grădinile decorative datorită dimensiunii florilor, culorilor variate și parfumului intens. Bujorul formează tufe mari și stufoase, cu frunziș bogat care își menține aspectul proaspăt până târziu în toamnă. Aspectul ornamental rămâne plăcut chiar și în absența florilor. Florile tăiate au căutare ridicată pe piață, mai ales în lunile mai și iunie.
Specia Paeonia officinalis este specifică Europei. Planta formează tufe bogate, cu frunze mari, iar lățimea ajunge la aproximativ 70–80 cm. Înflorirea are loc mai ales în lunile aprilie și mai. Specia Paeonia lactiflora Pall provine din China și poate atinge înălțimea de aproximativ un metru. Planta produce numeroși boboci și flori albe sau roz. Această specie este cunoscută pentru parfumul intens pe care îl degajă.
Crinul (Fam. Liliaceae)
Exponent al genului Lilium, crinul include numeroase specii apreciate pentru varietatea culorilor florilor. Cunoscut încă din Antichitate, crinul provine din China și Japonia. Florile cu un aspect grațios și tulpina aeriană dreaptă, cu frunze ovale sau lanceolate, îl fac inconfundabil. Lilium candidum L. sau crinul alb, așa cum este cunoscut pe scară largă, poartă până la 20 de flori puternic parfumate, pe o tulpină care se ridică până la 150 cm.
Lilium regale Wild, crinul imperial, are flori mai lungi, cu aspect de trompetă, care prezintă dungi mediane de culoare violacee, pe partea externă a petalelor. Acesta înflorește în luna iunie. Lilium aurantiacum este crinul cu flori colorate într-un portocaliu combinat cu accente purpurii. Florile acestui soi sunt grupate în număr de până la opt și sunt îndreptate în sus. Asemenea crinului regal, și Lilium aurantiacum înflorește în luna iunie.
Dalia (Fam. Compositae)
Apreciată în special pentru frumusețea pe care o conferă grădinilor, Dalia se combină armonios cu gladiola și garoafele de vară. Tăiate, florile nu rezistă pentru multă vreme, dar sunt apreciate în mod deosebit pentru coloritul și strălucirea lor. Dalia provine din Mexic și este aleasă de mulți dintre cultivatori, pentru că oferă o producție abundentă și are o durată extinsă de înflorire, motive ce încurajează extinderea acestei culturi. Dahlia variabilis are o tulpină fistuloasă, erbacee, ușor lemnificată, a cărei înălțime ajunge la doi metri.
Soiurile caracteristice acestei specii sunt daliile pompon, cele cu flori de cactus, cele cu flori de anemone sau cele decorative. Acestea sunt rezultatul încrucișării unor specii precum Dahlia variabilis, Dahlia juarez, Dahlia imperialis, Dahlia rosea sau Dahlia coccinea. Dalia înflorește începând cu luna iunie, iar acest proces durează până în luna octombrie. Pentru extinderea până în luna noiembrie a perioadei în care pot fi obținute flori, se poate recurge la protecția cu ajutorul foliei de polietilenă.
Flori cultivate în seră
Din cauza adaptării dificile a unor specii și soiuri la clima temperat-continentală din România, numeroase plante ornamentale originare din regiuni tropicale sau ecuatoriale sunt crescute în spații protejate. Serele oferă condiții favorabile de temperatură și umiditate, care permit dezvoltarea acestor plante sensibile la variațiile climatice. În asemenea medii are loc frecvent cultivarea florilor provenite din zone calde ale globului. Există și soiuri compatibile cu regiunile temperate, menținute în sere pentru a ajunge pe piață încă din primele zile ale primăverii. Printre cele mai întâlnite flori din România, provenite din astfel de spații, se numără următoarele:
Garoafa de vară (Fam. Caryophyllaceae)
Sosită pe Bătrânul Continent tocmai din nordul Africii, această floare se înmulțește prin butași și poate atinge o înălțime maximă de 50 cm. Cu o tulpină accentuat noduroasă și cu lăstari porniți din mugurii pe care îi regăsim la baza acesteia, garoafa de vară înflorește după un interval de 4-5 luni de la plantare.
Florile garoafei sunt simple sau bătute, au culori diferite, în funcție de soiul acestora (Apricot, Aurora, Carmin, Etincelant, Fire Queen, Jeanne Dionis, Légion d'honneur, Magent, Marie Chabaud, Nero, Princess Alice, Reine Rose pale, Reine Rose vif, Rialto, Rubin sau Salmon) și sunt grupate în partea terminală a tijelor florale. Diametrul florilor garoafei de vară variază între cinci și zece centimetri. Petalele acestora prezintă o margine întreagă, zimțată sau franjurată. Fiecare plantă dezvoltă minimum 15 tije florale, iar numărul acestora poate ajunge chiar și la o valoare dublă.
Zambila (Fam. Liliaceae)
Cunoscută încă din Grecia Antică, această floare, asociată în prezent cu venirea primăverii, provine din Orientul Apropiat. Cel mai cunoscut și mai apreciat soi, H. orientalis, are un bulb peren, de formă sferică, a cărui tunică este albă sau colorată în galben, albastru ori violet. Florile sunt susținute de o tijă groasă și au un aspect simplu sau cu petale multe și dese, grupate într-un spic de 10-20.
Printre soiurile de zambilă pe care clienții le caută cel mai des la florării se numără L'innocence și Porzellan, cu petale albe, Yellow Hammer, de culoare galbenă, Pink Pearl, roz, și Ostara, colorat în albastru. Necesitatea de a crește zambile în mediul controlat pe care doar o seră îl poate conferi vine din sensibilitatea deosebită a bulbilor la temperaturile scăzute din prima parte a anului.
_1540x866_webp.webp?1773819363632)
Floarea miresei (Fam. Caryophyllaceae)
Cunoscută și sub numele de Gypsophila, această floare originară din Australia aparține unui gen care cuprinde nu mai puțin de 50 de specii. Acestea sunt atât anuale, cât și perene, iar printre cele mai apreciate se numără Covent Garden și Roi des Halles, albe, precum și Rosa, de culoare roz.
Cel mai apreciat soi rămâne, însă, Gypsophila elegans Boebert, o plantă ramificată. Aceasta are înălțimea medie de până la 50 de centimetri. Frunzele sale sunt în nuanțe de verde-albăstrui, cu formă lanceolată care se îngustează către vârf. Cu flori mici, susținute de pedunculi subțiri, acestea sunt grupate în inflorescențe bogate, care se bifurcă în numeroase ramificații. În mod natural, floarea miresei înflorește în prima parte a verii, până la jumătatea lunii iulie.
Alstroemeria (Fam. Alstroemeriaceae)
Alstroemeria, cunoscută și sub numele de crinul peruvian, este o specie ornamentală cultivată frecvent în sere pentru producția de flori tăiate. Planta preferă temperaturi moderate și lumină abundentă. În perioada de creștere, temperatura se menține în jurul valorilor de 15–18°C pe timpul zilei și 10–12°C pe timpul nopții. Solul trebuie să fie bine drenat și bogat în materie organică. Umiditatea moderată favorizează dezvoltarea tulpinilor florale, care pot ajunge la 60–80 cm înălțime. Florile apar în buchete și pot avea nuanțe de alb, galben, roz sau roșu.
Lalele (Fam. Liliaceae)
Lalelele sunt cultivate în sere pentru obținerea florilor timpurii, destinate pieței de primăvară. Bulbii se plantează după o perioadă de răcire, necesară pentru inițierea înfloririi. În faza de înrădăcinare, temperatura solului se menține la aproximativ 5–9°C. După apariția frunzelor, temperatura din seră crește treptat până la 12–16°C. Lumina naturală contribuie la formarea tulpinilor viguroase, iar perioada de dezvoltare până la înflorire durează aproximativ 3–4 săptămâni după încălzirea spațiului.
Iris (Fam. Iridaceae)
Irisul cultivat în seră provine adesea din specii bulboase, apreciate pentru florile elegante și pentru perioada timpurie de înflorire. Pentru dezvoltare normală, temperatura din seră se menține între 12 și 15°C. În perioada de creștere vegetativă, planta preferă lumină bună și umiditate moderată a solului. Tulpinile florale pot ajunge la 40–70 cm, în funcție de specie. Florile prezintă nuanțe variate, de la albastru și violet până la alb sau galben.
Ranunculus (Fam. Ranunculaceae)
Ranunculus este o plantă ornamentală apreciată pentru florile bogate, cu numeroase petale dispuse în straturi. În sere, cultura începe de obicei la sfârșitul iernii sau la începutul primăverii. Temperatura optimă pentru creștere se situează între 10 și 15°C. Lumina abundentă favorizează dezvoltarea tulpinilor florale, care pot ajunge la 30–45 cm. Florile pot avea culori variate, precum alb, galben, roz, roșu sau portocaliu.
Frezia (Fam. Iridaceae)
Frezia este apreciată pentru parfumul intens și pentru florile dispuse pe tulpini arcuite. În culturile de seră, cormii se plantează în substrat ușor și bine aerat. Temperatura optimă pentru creștere se situează între 12 și 15°C, iar în perioada de formare a bobocilor se menține în jur de 15–18°C. Lumina moderată și aerisirea regulată favorizează dezvoltarea uniformă a plantelor. Tulpinile florale ating frecvent 30–40 cm.
Lisianthus (Fam. Gentianaceae)
Lisianthus (Eustoma grandiflorum) este cultivat în sere pentru florile sale delicate, asemănătoare trandafirilor. Planta preferă temperaturi mai ridicate decât alte specii floricole de seră. În faza de creștere, temperatura optimă se situează între 18 și 22°C pe timpul zilei și 15–18°C pe timpul nopții. Lumina bună și un substrat bine drenat favorizează dezvoltarea tulpinilor florale, care pot depăși 60 cm. Florile pot avea nuanțe de alb, mov, roz sau albastru.
Cerințele plantelor floricole față de factorii de mediu
Dezvoltarea plantelor ornamentale depinde de condițiile de mediu din zona de cultură. Temperatura, lumina, apa și proprietățile solului influențează ritmul de creștere, formarea bobocilor și durata perioadei de înflorire. În floricultura modernă, alegerea speciilor și organizarea culturilor pornesc de la cerințele biologice ale plantelor. Unele specii preferă temperaturi moderate și lumină abundentă, altele se dezvoltă mai bine în spații protejate. Analiza acestor factori permite stabilirea condițiilor potrivite pentru fiecare cultură.
Cerințe față de lumină și temperatură
Lumina are rol important în formarea frunzelor, a tulpinilor florale și a bobocilor. Majoritatea plantelor ornamentale preferă expunerea la lumină intensă, timp de 10–14 ore pe zi în perioada de vegetație. Temperaturile optime diferă în funcție de specie. Multe flori cultivate în câmp se dezvoltă bine la valori cuprinse între 18 și 24°C în timpul zilei și 10–15°C noaptea. Speciile sensibile la frig necesită spații protejate. În astfel de condiții, cultivarea florilor în solarii și sere permite menținerea temperaturilor stabile, de obicei între 15 și 20°C în perioada de creștere, cu aerisire regulată pentru evitarea supraîncălzirii în zilele însorite.
Cerințe față de apă și umiditate
Apa susține procesele de creștere și transportul nutrienților în interiorul plantei. Majoritatea speciilor floricole preferă un sol menținut constant reavăn, fără stagnarea apei. Frecvența udărilor depinde de textura solului, de temperatură și de stadiul de dezvoltare al plantei. În perioadele calde, irigarea poate avea loc la intervale de 2–3 zile în culturile intensive. Umiditatea aerului influențează dezvoltarea frunzelor și deschiderea florilor. În spații protejate se urmăresc valori ale umidității cuprinse între 60% și 75%, menținute prin aerisire și irigare controlată.
Cerințe față de sol și fertilitate
Solul destinat culturilor floricole trebuie să fie bine afânat și să permită drenarea apei. Textura lutoasă sau luto-nisipoasă favorizează dezvoltarea sistemului radicular. Majoritatea plantelor ornamentale preferă un pH cuprins între 6,0 și 7,0. Structura solului influențează circulația aerului și reținerea apei. Un sol bogat în materie organică contribuie la formarea tulpinilor viguroase și la apariția unui număr mai mare de flori. În spațiile protejate se utilizează frecvent amestecuri de substrat pe bază de turbă, compost vegetal și nisip, care asigură aerare și drenaj adecvat.
Condiții de plantare specifice
Atunci când are loc înființarea culturilor floricole anuale, bienale sau perene în câmp, terenul trebuie să fie plan, bine expus la soare și protejat de curenți reci de aer. Solul cu textură nisipo-lutoasă oferă condiții bune pentru dezvoltarea plantelor, deoarece permite circulația apei și a aerului. Cerințe similare apar și în cultivarea arbuștilor ornamentali , unde structura solului și expunerea la lumină influențează dezvoltarea plantelor. Pregătirea terenului începe cu eliminarea resturilor vegetale rămase după culturile anterioare și continuă cu nivelarea suprafeței, realizată manual sau cu utilaje. Urmează fertilizarea de bază, prin aplicarea îngrășămintelor organice în cantități cuprinse între 30 și 60 t/ha.
După fertilizare, solul este arat la o adâncime de 25–30 cm și mărunțit pentru obținerea unei structuri afânate. Modelarea sau marcarea terenului depinde de specie și de dimensiunile pe care le poate atinge fiecare plantă. În câmp se introduc răsaduri, bulbi, rizomi, tuberobulbi sau rădăcini tuberizate. Plantarea are loc, de regulă, manual. Operațiunea se realizează dimineața, în zile însorite. Plantele se udă înainte și după introducerea în sol, iar rădăcinile sunt fasonate pentru a stimula prinderea.
În spațiile protejate, culturile floricole pot fi instalate direct în sol sau în recipiente, precum ghivecele. Fertilizarea de bază se desfășoară în două etape. Prima etapă constă în administrarea gunoiului de grajd bine descompus, în cantitate de 90–120 t/ha. A doua etapă include dezinfecția solului și completarea fertilizării. Solul este mobilizat la o adâncime de 20–30 cm, cu sapă rotativă sau manual, folosind hârlețul.
După mobilizare, solul este mărunțit și pregătit pentru introducerea îngrășămintelor și a unei cantități de 100–120 t/ha de turbă. În sere și solarii, marcarea rândurilor se realizează cu sârmă galvanizată cu grosime de 1,5–2 mm, întinsă la distanțe stabilite în funcție de specie. După plantare, solul din jurul plantelor se tasează pentru stabilitate. Unele specii necesită susținere prin sisteme de spalieri adaptate dimensiunii și tipului de creștere.
Protecția eficientă a culturii
Menținerea sănătății culturilor floricole depinde de aplicarea unor măsuri tehnologice care reduc presiunea factorilor biologici și mențin plantele în stare bună de vegetație. În cultivarea florilor, gestionarea corectă a solului, a densității plantelor și a condițiilor de creștere contribuie la obținerea unor plante viguroase și la formarea unor flori de calitate. În același timp, protecția florilor presupune intervenții orientate spre controlul buruienilor, limitarea bolilor și dăunătorilor. Organizarea acestor măsuri permite menținerea unui echilibru în cultură și susține dezvoltarea uniformă a plantelor.
Combaterea buruienilor în culturile floricole
Buruienile concurează cu plantele ornamentale pentru apă, lumină și elemente nutritive din sol. În culturile floricole, apar frecvent specii spontane precum iarba bărboasă (Echinochloa crus-galli), loboda sălbatică (Chenopodium album) sau știrul (Amaranthus retroflexus). Controlul lor începe prin pregătirea corectă a terenului și prin lucrări mecanice de întreținere. Prașilele manuale sau mecanizate mențin rândurile curate și reduc dezvoltarea vegetației spontane. În unele tehnologii de cultură se pot utiliza erbicide pentru combaterea buruienilor, aplicate înainte sau după răsărirea plantelor, în funcție de specie și de sistemul de producție.
Boli frecvente în culturile de flori
Plantele ornamentale pot fi afectate de numeroase boli care influențează aspectul frunzelor, al tulpinilor și al florilor. Printre cele mai întâlnite se numără:
- făinarea, care determină apariția unui strat albicios pe frunze;
- putregaiul cenușiu, caracterizat prin zone brun-cenușii pe țesuturile plantei;
- alternarioza, recunoscută prin pete circulare de culoare brună;
- rapănul poate apărea la anumite specii ornamentale, provocând pete întunecate pe frunze și pe lăstari.
Gestionarea acestor probleme presupune aplicarea unor tratamente adaptate culturii și condițiilor de vegetație, inclusiv produse omologate, precum soluții fungicide BASF , utilizate în programe de protecție integrate.
Principii de prevenție și control fitosanitar
Un rol important în menținerea sănătății culturilor îl are utilizarea produselor cu acțiune complexă împotriva bolilor. Un exemplu este Scala® - fungicid pentru combatere putregai cenușiu. Acesta are formulare lichidă și conține 400 g/l pirimetanil. Modul de acțiune este multiplu: de contact, translaminar și sub formă de vapori. După aplicare, produsul inhibă mai multe etape din dezvoltarea agenților patogeni, inclusiv germinarea sporilor, creșterea tubului germinativ și dezvoltarea miceliului. Acționează atât preventiv, cât și curativ și își menține performanțele într-un interval larg de temperaturi.
Produsul Scala® poate fi utilizat la numeroase culturi horticole, inclusiv plante aromatice și ornamentale cultivate în câmp, sere sau solarii. În aceste culturi, contribuie la combaterea putregaiului cenușiu, o boală frecvent întâlnită în condiții de umiditate ridicată. În același timp, fungicidul este utilizat și la alte culturi horticole, precum pomi fructiferi, viță de vie, căpșun sau arbuști fructiferi, unde combate boli precum rapănul sau alternarioza. Prin modul de acțiune și spectrul larg de utilizare, Scala® oferă flexibilitate în tehnologiile de protecție și susține menținerea sănătății culturilor pe parcursul perioadei de vegetație.
Întreținerea și înmulțirea florilor
Dezvoltarea sănătoasă a plantelor ornamentale depinde de aplicarea unor lucrări tehnologice adaptate fiecărei specii. În cultivarea florilor, aceste lucrări includ operațiuni de întreținere a culturii, metode de multiplicare și gestionarea creșterii plantelor. Îngrijirea culturilor presupune activități precum irigarea, afânarea solului sau eliminarea părților uscate. În același timp, multiplicarea plantelor se realizează prin două metode principale: înmulțirea generativă, realizată prin semințe, și înmulțirea vegetativă, care utilizează organe ale plantei precum bulbi, butași sau rizomi.
Lucrări de întreținere în culturile floricole
Lucrările de întreținere includ irigarea periodică, afânarea solului pentru îmbunătățirea aerării rădăcinilor și îndepărtarea plantelor spontane care pot apărea între rânduri. Se realizează tăieri ale lăstarilor uscați sau deteriorați, pentru stimularea creșterii și pentru menținerea aspectului ornamental. Unele specii necesită palisare, adică fixarea tulpinilor de suporturi sau spalieri. În cazul florilor cultivate pentru flori tăiate, recoltarea se face la momentul formării complete a bobocilor sau la deschiderea parțială a florilor.
Înmulțirea generativă a florilor
Înmulțirea generativă se realizează prin semințe și este frecvent utilizată la speciile anuale sau bienale. Semințele sunt semănate în răsadnițe, tăvi alveolare sau direct în sol, în funcție de specie și de perioada de vegetație. Substratul trebuie să fie ușor și bine aerat, pentru a permite germinarea uniformă. După apariția primelor frunze, răsadurile sunt repicate pentru a avea spațiu suficient de dezvoltare. Plantele tinere sunt apoi transplantate în câmp, în sere sau în solarii, după ce ating dimensiunea potrivită pentru plantare.
Înmulțirea vegetativă a plantelor floricole
Înmulțirea vegetativă utilizează părți ale plantei pentru obținerea unor exemplare noi cu aceleași caracteristici ca planta-mamă. Metoda este utilizată frecvent la plante perene și la specii ornamentale cultivate pentru flori decorative. Printre tehnicile utilizate se numără divizarea tufelor, separarea bulbilor sau a rizomilor și înrădăcinarea butașilor. De exemplu, lalelele și narcisele se multiplică prin bulbi, irișii prin rizomi, iar unele specii ornamentale prin butași de tulpină sau de frunză. Materialul vegetal se plantează în substrat afânat și bine drenat, pentru a favoriza formarea rapidă a rădăcinilor.
Cultivarea florilor presupune alegerea atentă a speciilor și organizarea corectă a lucrărilor din cultură. Rezultatele depind de pregătirea terenului, de condițiile din sere sau solarii și de respectarea etapelor de întreținere. Udarea, susținerea plantelor și controlul bolilor trebuie realizate la momentul potrivit. Plantele bine îngrijite dezvoltă tulpini viguroase și flori de calitate. Pentru menținerea sănătății culturilor și pentru susținerea producției, include în tehnologia de protecție produsele BASF Agicultural Solutions România , adaptate diferitelor tipuri de culturi horticole.
