BASF Agricultural Solutions România
Agricultură

Contact

”Cu Cleranda® nu am avut nicio problemă. Am rămas și eu surprins. Poți recolta în condiții optime. Când vezi terenul curat, nu îți mai vine să folosești alt produs!”

28 iul. 2016

MIHAI LĂCEANU, SC AGROLIDER SRL, Jilavele, Ialomița. 169 ha rapiță Clearfield®. Producție medie 4.600 kg/ha


Ce anume v-a determinat să folosiți Cleranda®?


Noi avem 169 de hectare de rapiță, iar anul acesta intenționăm să semănăm peste 240 de hectare, 100% Clearfield®. Folosim acest sistem de doi ani. Am cultivat prima dată pe o suprafață mai mică, de 28 de hectare, iar anul trecut, în toamnă, am luat pentru toată suprafața, 169 de hectare, hibrizi Imminent CL, Impression CL și erbicid Cleranda® .


Aveți probleme mari cu buruienile?


Sunt și probleme cu buruienile, depinde de an. Sunt ani în care buruienile debutează foarte devreme, spre exemplu într-o iarnă foarte călduroasă. Așa, dacă toamna dai cu produsul acesta, mie mi s-a părut mai ok decât ceea ce foloseam până acum. La rapiță nu prea se folosea decât un anumit produs. Mie nu mi-a dat niciodată rezultate. Absolut niciodată. Foarte pretențios la condițiile meteorologice.


În schimb, cu Cleranda® nu am avut nicio problemă. Am recoltat după ce l-am aplicat în toamna aceea, că nici eu nu știam ce face și ce nu face. Am rămas și eu surprins, pentru că l-am și aplicat puțin mai târziu, pentru că nu mi-a apărut tot ce voiam eu să îmi apară. Aveam grâu care înfrățise deja când am aplicat Cleranda® la rapiță. Vreau să vă spun că erbicidul Cleranda® l-a luat și pe acela, chiar dacă se spune că nu merge. Ceva mai greu, dar l-a luat. Și sunt mulțumit. Și ca atare, am luat Cleranda® pentru toată suprafața.


Acum am recoltat și am avut o producție medie undeva la 4.600 kg/ha. Buni hibrizii Clearfield®. Vedeți dumneavoastră, în momentul în care recoltezi și nu ai probleme cu buruiana în cultura de rapiță, e în regulă. Adică poți să faci mult. Nu ai nici corpuri străine, poți să recoltezi în condiții optime. Nu mai zic după aia! Când vezi terenul curat, nu îți mai vine să folosești alt produs. La mine a dat randament. Eu iau Cleranda® pentru toată suprafața. Din cauza asta îl folosesc. Și anul trecut am luat Cleranda® pentru toată suprafața, dar nu l-am folosit pe tot pentru că nu a fost cazul. Însă ce nu am folosit atunci, folosesc anul acesta și fac economie.


Cât de mult v-a ajutat să atingeți o asemenea producție de rapiță?


Eu mă așteptam să ating producția asta. Anul trecut am scos pe acea solă între 4.200-4.300 de kilograme la hectar. Anul acesta mă așteptam la mai mult, chiar dacă am avut totuși atacurile astea puternice de Sclerotinia, care ne-au cam speriat un pic. Însă am folosit și Pictor®, alt produs care, într-adevăr, îți face treabă, chiar dacă nu eram eu prea sigur. Poate nu credeam atât, dar uite că sunt alți fermieri care au dat cu alte produse și nu au obținut rezultate. Chiar și eu am folosit și alte produse, dar cu cele de la BASF s-a văzut diferența.


Dar oricum, 4.600 kg le-am obținut. Probabil obțineam și mai mult. Poate dacă debuta mai devreme, s-ar fi simțit și la producție, pentru că numărul de plante afectate din loturile tratate cu alte produse era mult mai mare decât cele din loturile tratate cu Pictor®. Și asta m-a convins să folosesc, pentru că în condiții grele îți face treaba. S-a văzut și înainte de recoltat, și după recoltat.


Cât de avantajos vi se pare să folosiți Cleranda®?


Ca bani, chiar dacă este poate puțin mai scumpuț decât alte erbicide, produsul a fost ok. Dacă mai pui la socoteală și un discount, treaba asta ne aduce aproape de produsele clasice. Dar aplicarea în postemergență mi se pare mult mai ok decât în preemergenţă. În preemergenţă poți să ai apă suficientă sau nu, așa aștept să îmi răsară buruiana și pot aplica după aceea. E în regulă că aplici o singură dată, ai un control mai mare. Și nu mai folosești erbicid în primăvară.


Ce sfat le-ați da fermierilor despre Cleranda®?


Ca sfat, e clar! Dacă știu că au buruieni, e normal să folosească erbicid Cleranda®, pentru că e cel mai bun produs care să elimine buruienile dicotiledonate din cultura de rapiță, din punctul meu de vedere. Ce folosisem anterior nu m-a satisfăcut. Acum am sole curate, am control mai bun asupra buruienilor. Am fost mulțumit de produsele BASF, asta e important.

Mergi sus