BASF Agricultural Solutions România
Agricultură

Contact

„Cleranda este un erbicid foarte bun și foarte economic”

26 oct. 2016

Vox pop: Ce spun fermierii după aplicarea erbicidului Cleranda® la rapița de tip Clearfield®

Cei mai mulți fermieri nici măcar nu se mai complică să folosească alte erbicide. Am mers în zona de sud a țării, pentru a afla care e părerea fermierilor referitor la avantajele erbicidului Cleranda®.

”E un erbicid foarte bun și foarte economic, în sensul că, aplicat în toamnă, până în faza de înfrățire a samulastrei de orz sau grâu, combate buruienile dicotile și monocotile, inclusiv samulastra”, spune Ion Becheru, managerul SC Avosem SRL, din Blejești, Teleorman. Fermierul a aplicat Cleranda® pentru a scăpa în special de problema samulastrei, de mușețel, dar și de buruienile crucifere. ”După trei săptămâni, buruienile s-au necrozat și a început uscarea. Am folosit 2l de erbicid Cleranda® , în amestec cu 1l de adjuvant Dash® HC”, spune domnul Becheru.

Fermierul e mulțumit în special de faptul că o aplicare a erbicidului Cleranda® la cultura de rapiță îl scutește să mai facă o trecere peste câteva luni, în primăvară. ”Cleranda® are și efect de contact și rezidual, ceea ce elimină o altă erbicidare în primăvară. Deci, economic vorbind, se impune folosirea Cleranda® la hibrizii de tip Clearfield®. O cultură curată, erbicidată cu Cleranda®, automat aduce o producție bună, în condițiile când asiguri și celelalte verigi din tehnologie: fertilizare, tratamente pentru combaterea bolilor și a dăunătorilor la rapiță”.

”Acolo unde am folosit Cleranda®, am avut anul acesta o producție de 4.300 kg/ha. Unde nu am folosit, producția a fost undeva la 3.500 - 3.600 kg/ha. Sporul de producție datorat folosirii Cleranda® a acoperit cu mult cheltuiala făcută cu aplicarea acestui produs. Sigur că l-aș recomanda, mai ales pe solele îmburuienate, cu multe specii de buruieni dicotile și monocotile”, spune Ioan Becheru.

Nu este singurul fermieri din zonă, mulțumit de avantajele oferite de Cleranda®. La Călugăreni, în Giurgiu, David Fifu folosește Cleranda® chiar de la început. N-ar schimba erbicidul BASF pe altceva. ”Tehnologia Clearfield® o aplic încă de când a apărut pe piața din România. Avantajul Cleranda® e că pot să dau o singură trecere, un singur tratament în toamnă și, datorită imazamoxului și metazaclorului, combate atât buruienile monocotiledonate, cât și dicotilele”, spune agronomul de la SC Azochim SRL.

”Producțiile au fost mai mari la rapița erbicidată cu Cleranda®, față de cea convențională cu până la 800 kg/ha. De aceea, în anii următori voi mări suprafața cultivată cu rapiță Clearfield®. Fermierilor care vor să utilizeze această tehnologie le recomand să o folosească cu încredere pe suprafețe mari și îi asigur că folosirea acesteia va fi un avantaj asupra economiei fermelor”, mai spune David Fifu.

Mergi sus