Istoria concursului ”Povești cu vinuri românești”

Noi, cei de la BASF, cunoaștem foarte bine truda cotidiană și ardoarea cu care viticultorii își doresc să reușească să obțină vinuri de calitate. De aceea, în 2016 am creat un nou concept de concurs, adresat viticultorilor mici și mijlocii din România. Concursul ”Povești cu vinuri românești” reprezintă o oportunitate pentru ca viticultorii să își poată promova vinurile, cu sprijinul BASF și ADAR (Asociația Degustătorilor Autorizați din România).

La acest concurs au putut participa, de-a lungul anilor, toți producătorii mici și mijlocii de vinuri, care cultivă viță de vie pe o suprafață de maximum 100 ha. Cel de-al doilea criteriu a constat în înscrierea vinurilor albe, roșii și roze obținute în ultimii 3 ani de producție.

Concursul național se desfășoară în perioada februarie – mai, în 4 etape regionale: Moldova, Dobrogea și Muntenia, Oltenia și Banatul de Sud, respectiv Transilvania și Banatul de Nord. În cadrul fiecărei dintre etapele regionale sunt selectate câte 3 vinuri finaliste pentru fiecare categorie. Cele 36 de vinuri calificate concurează în Marea Finală Națională. Ediția a V-a a avut 3 etape regionale, iar din anul 2021, am revenit cu 4 etape regionale. Noutatea anului 2023 a fost introducerea unei noi categorii: vinurile spumante.

Până acum, mii de probe de vin au fost evaluate de juriul desemnat de Asociația Degustătorilor Autorizați din România. Juriul fiecărei etape a reunit unii dintre cei mai cunoscuți specialiști în degustarea vinului, oenologi apreciați la nivel național și internațional.

S-a utilizat un sistem internațional de punctaj, în care se evaluează culoarea și aspectul, intensitatea, tipicitate și calitatea mirosului, apoi, din punct de vedere gustativ: tipicitatea, calitatea, intensitatea și persistența gustativă, apoi s-a analizat armonia generală.

De fiecare dată, premiile oferite sunt foarte atractive pentru viticultori. În edițiile anterioare, acestea au constat în kit-uri de promovare a afacerii, în valoare de 5000 de euro fiecare sau, la alegere, echipamente pentru aplicarea tratamentelor la vița de vie.

Descoperă edițiile anterioare ale concursului ”Povești cu vinuri românești”

Mergi sus